Meningita este o boală rară și periculoasă. Iată de ce a fost clasificată ca urgență medicală. Netratată imediat, meningita bacteriană are aproape întotdeauna consecințe letale. În primele raportări despre meningită, din 1887, mortalitatea era de peste 90%. Anterior, aproape toți cei care se îmbolnăveau mureau. Meningita este o infecție a membranelor (meningelor) care învelesc creierul și măduva spinării și, uneori, a lichidului cefalorahidian (LCR) care înconjoară creierul și măduva spinării.

Meningita este ca ruleta rusească – poți supraviețui, dar… poți muri. Dacă supraviețuiești, sechelele pot fi grave și irecuperabile. Când vorbim despre meningită, contează nu doar fiecare minut, ci fiecare secundă! Pentru că trebuie să reușești…să intervii la timp…să ajungi la timp la Spitalul de Boli Infecțioase…

Nu orice persoană care are o infecție respiratorie face o meningită.

Simptomele trebuie luate în serios imediat. Ele ghidează medicii pe linia stabilirii diagnosticului. Ca teste de laborator pot fi făcute analize de sânge. Ele arată dacă organismul suferă de o infecție acută. Cel mai important test este puncția lombară. Se recoltează lichid cefalorahidian, care este trimis la laborator și, astfel, se stabilește diagnosticul.

Sechelele lăsate de meningită

Meningita se tratează. Cu toate acestea există un risc crescut de mortalitate la cei care fac această boală. Printre sechele: pierderea auzului sau așa-zisa orbire corticală. Pot fi paralizii, crize epileptice, retard motor sau psihic.

Știrile despre meningită mă îngrozesc.

Știu cum arată un copil „doborât” la propriu de această boală.

Știu cum e să-ți vezi copilul în comă.

Știu cum e să te legi de orice speranță.

Știu cum e să-i încredințezi unui medic despre care nu știi nimic, viața copilului tău.

Știu cum e să auzi întâmplător o discuție despre copilul tău și să simți cum mori, pentru că te-a îngrozit o frază pe care nici măcar n-o înțelegi…„Oi, uje zelionoe!…”.

Știu cum e să plângi câteva zile fără încetare.

Știu că medicii au un pact cu Dumnezeu.

Știu că fetița noastră a avut 1% șanse să supraviețuiască.

Știu cui datorăm celelalte 99% de supraviețuire…

Acum stau la ușa ei. De data aceasta am venit în calitate de jurnalist. Îmi deschide ușa și abia mă stăpânesc să nu-i sar în gât. Cu lacrimile însă am pierdut lupta…le las să curgă în voie și încerc să-i explic de ce am venit.

– Eu vă recunosc. O țin minte și pe Camelia. Așa o cheamă, nu? Cu meningită. Țin minte…a ajuns la noi în stare foarte gravă. Avea o surioară geamănă.

Extras din fișa de ambulatoriu a Cameliei:

„Fetița are febra 40,3°C. A apărut tremurul mânuțelor și piciorușelor. Devine apatică, refuză alimentația. Au apărut erupții moculo-populase. Vomă repetată, erupții hemoragice unice pe coapse, gambe, mânuțe. Este internată în secția Terapie intensivă în stare gravă. În context clinic și paraclinic a fost stabilit diagnosticul „infecție meningococică formă generalizată mixtă (meningococcemia+meningită) tipică, evoluție acută gravă. Edem cerebral gr. I-II.”  LCR tulbure R. Pondi (++++), Citoza 15024, limfocite 0, neutropile 100 %.”

Faptul că ne ține minte mă emoționează și mai mult. A urmat o discuție tare sinceră, pe care n-o s-o redau, dar care a făcut-o pe Elena, fotograful nostru să plângă și să tremure de emoții. Eu am încetat să mă port ca un jurnalist, fiind doar o mamă care conștientizează că fetița ei a primit a doua șansă la viață doar datorită unui medic –  medic care acum mă privește, mă ascultă și…plânge. Vreau s-o cunoașteți. Vreau să țineți minte – atunci când scriu reportaje frumoase despre medici, o fac doar pentru că știu – în sistemul medical există medici adevărați. Unul din ei este și Ludmila Manic, șefa Secției Reanimare și Terapie Intensivă. „Îngerul”. Așa îi spunem noi. Așa îi spun mulți părinți, ai căror copii au fost salvați de ea.

MedNews: Un bolnav de meningită poate face și a doua oară meningită?

Ludmila Manic: Da, dar e o raritate. Despre astfel de cazuri poți citi doar în cărți și literatura de specialitate. Totuși, noi am avut un astfel de caz. Este vorba despre un băiețel de vreo 7 ani care a avut o traumă craneo-cerebrală cu fractura osului nazal. Această fractură a fost ca o „poartă deschisă” pentru infecții. Timp de șase ani la rând făcea meningită de trei, patru ori pe an. A fost un caz grav. Băiețelul și-a pierdut auzul, iar medicii neurochirurgi i-au făcut câteva operații pentru a înlătura cauzele care provocau boala. Din păcate, băiețelul a pierdut lupta pentru viață. Cazurile când un pacient se îmbolnăvește repetat de meningită sunt foarte rare. Cazul acestui băiețel a fost singurul, neobișnuit, despre care am citit doar în cărți, dar pe care l-am văzut cu ochii mei.

Motivele declanșării repetate a meningitei pot fi diferite, individuale. Boala se poate repeta dacă, de exemplu, o persoană care are imunitatea slabă și care a avut anterior infecție meningococică serotip B se află în contact apropiat cu o persoană care are în organism un alt serotip. Vă spun încă o dată – asta se întâmplă foarte, foarte rar. Eu știu de ce mă întrebați, dar nu vă temeți…

 

MedNews: Au fost cazuri când medicul s-a infectat de la pacient?

Ludmila Manic: Mai demult au fost cazuri. O infirmieră, o dădacă și un medic ORL-ist s-au infectat cu meningită, dar într-o formă ușoară. Mereu există riscul să ne îmbolnăvim, așa că luăm toate măsurile de protecție. Lucrând într-un spital de boli infecțioase, suntem vaccinați împotriva gripei și hepatitei B.

Știți, nu-mi place primăvara, în special când începe să se topească zăpada. E anotimpul „preferat” al meningitelor: nu-i nici ger, nici soare… Doar umezeală. Cum începe să se topească zăpada, îmi zic în gând: „așteaptă oaspeți!…”.

Ceea ce m-a uimit, a fost că-i ține minte pe nume pe foarte mulți pacienți. Inclusiv numele părinților. Chiar și detalii din viața lor personală. Despre întâmplări din viața lor. Chiar și trăsăturile fizice. Tot.

MedNews: Chiar îi țineți minte pe toți pacienții?

Ludmila Manic: Doar pe cei care mi s-au lipit de suflet, cazurile mai deosebite; mai grave; foarte grave; pe cei care se internează de mai multe ori: pe cei care au făcut scandal; pe cei fără părinți și pe copiii cu disabilități…

Îmi amintesc cazul unui băiețel de un anișor, bolnav de meningită. Tatăl lui era medic și, din cauza serviciului, nu putea să stea cu el, așa că băiețelul stătea mai mult singur. Îl vizita doar tatăl lui și bunica. Mama era bolnavă de cancer în fază terminală. De fiecare dată când ne suna ca să întrebe de băiețelul ei, repeta aceeași frază: „eu voi muri, el va crește și nu mă va ține minte…nu-și va aminti cum arăt!”. Evident că astfel de cazuri le țin minte. Ulterior am aflat că mama lui a murit. El este băiat mare deja, sănătos.

Țin minte un băiețel bolnav de cancer, care făcea și convulsii. Avea vreo 5-6 ani și era internat foarte des la noi. A suportat trei operații în Moldova și una în Turcia. Medicii de acolo i-au spus că nu are nici o șansă și l-au trimis acasă. Deși erau oameni săraci, mămica spunea că „eu nu mănânc nimic, dar îi cumpăr lui tot ce-i mai bun, tot ce-i mai gustos și sănătos”. Băiețelul nici măcar nu putea să mănânce, așa că îl hrăneau prin sondă. Într-o zi, mămica a găsit în fața blocului un pisic flămând, slab, murdar și i s-a făcut tare milă de el. Spunea că era la fel de neputincios ca băiețelul ei, așa că l-a luat acasă. Băiețelul nu mânca, nu vorbea, iar când a văzut ghemotocul acela pufos a pronunțat primul cuvânt; „pisica…”. Ulterior, medicii i-au scos sonda, el a început să mănânce singurel, să vorbească pe silabe și chiar se juca la calculator. Iarna trecută când era internat la spital pentru chimioterapie, s-a infectat de la cineva din vizitatori de gripă porcină, H2N2. I-am memorizat pentru că mama atâtea ne-a povestit despre pisică..! Băiețelul continuă chimioterapia…

MedNews: Aveți copii?

Ludmila Manic: Daaaaa. Doi! Am și două nepoțele deja! Una este în clasa a șasea, iar cealaltă are abia o lună.

MedNews: Vorbiți cu atâta dragoste despre pacienții Dvs. Deși în spital sunt internați copii cu diferite boli infecțioase, cele mai multe cazuri despre care vă amintiți sunt totuși cazurile grave, de meningită. Boala care uneori nu lasă șanse de supraviețuire…

Ludmila Manic: Da. Sunt copilași care trebuie să lupte pentru viață! Și mi-e milă de ei! Tare-tare mi-e milă! Vreau să-i ajut, dar uneori nu mai pot face nimic. Nu pot face minuni… Ca medici, facem tot posibilul și imposibilul. Suntem și noi oameni, suntem și noi mame, suferim alături de părinți…plângem…

 „Cu fiecare copil decedat, moare și o părticică din sufletul nostru”

În anul 2014, la Spitalul de Boli Infecțioase s-au înregistrat 10 386 de adresări. Au fost spitalizați 4 727 copii.

Meningite – 10 de cazuri

Encefalită variceloasă – 1 caz

Salmoneloză – 145

Dizinterie – 9

Infecție rotavirală – 127

Varicelă – 69

Gripă – 250

Scarlatină – 60

Tuse convulsivă – 45

Hepatita virală A – 34

Mononucleoză – 70

Momentan, în secția Reanimare și Terapie Intensivă este internat un singur copil cu meningită. Anul trecut s-au înregistrat 10 cazuri, inclusiv două purulente. Pentru unul dintre copii nu s-a mai putut face nimic. A ajuns la spital prea târziu.

Tratamentul meningitei

Tratamentul este o urgență, mai ales dacă există suspiciunea unei meningite bacteriene. Acesta poate fi demarat chiar înainte de a primi rezultatul puncției lombare sau a testelor de laborator. Este un tratament antibiotic și se stabilește în mod individual pentru germenii care cel mai frecvent declanșează meningita. De obicei, în cazul meningitei bacteriene „vinovat” este streptococul „pneumoniae”. La copii poate fi vorba de „haemophilus influenzae”.

Părinții atenți sunt cei mai buni medici

Pentru a nu răspândi virușii, bolnavii sunt izolați în „saloane boxate”. În spatele unui perete de sticlă, pe un pătuc micuț stă întinsă o fetiță de nouă luni. Alături, mămica ei, care stă în picioare, o tot netezește pe cap.

Mămica: Miercuri spre joi i s-a ridicat febra. Inițial m-am gândit că-i din cauza dințișorilor care au început să apară. Totuși, am chemat salvarea. I-au administrat ceva ca să-i scadă febra. Într-o oră au apărut petele hemoragice, iar apoi i s-au înnegrit piciorușele. Am chemat iarăși salvarea. Medicul ne-a spus că nu trebuie spitalizată. Pentru că am văzut că se simte tot mai rău și mai rău, am luat fetița și am venit direct la spital.

MedNews: Cunoșteați simptomele meningitei? Ați mai auzit despre această boală?

Mămica: Da. Mă tem… tremur și acum… știu care pot fi sechelele…

Ludmila Manic: Copilul a ieșit din starea de șoc. Cu acordul mamei, am prelevat lichid cefalorahidian pentru a confirma diagnosticul. Lichidul ar trebui să fie transparent, la acest copilaș însă este de o culoare gri, purulent. Cu cât boala este mai avansată, cu atât lichidul este mai închis la culoare. Sunt cazuri când se introduce seringa în măduva spinării și lichidul este atât de vâscos, încât nici măcar nu picură. În astfel de cazuri suntem nevoiți să-l extragem cu seringa.

Fetița a fost internată dimineața, iar medicii așteaptă rezultatul analizei lichidului cefalorahidian.  Ieșim din Reanimare iar în urma noastră se închide ușa. Echipa de medici trebuie să lupte nu doar pentru viața acestei fetițe, ci și pentru ca meningita să nu lase sechele.

Ghidul nostru a fost Diana Vlad, șefa Unității Primiri Urgențe. Are la gât un stetoscop de care este legată o jucărie. Un șoricel galben.

MedNews: La ce vă folosește jucăria? Așa îi calmați pe copii?

Diana Vlad: Dacă au până la un an, da. Cei mai mărișori nu se prind la acest șiretlic.

 

MedNews: Anul trecut ați avut peste zece mii de adresări. Cum faceți față acestui număr, mai ales că majoritatea pacienților sunt copiii?

Diana Vlad: Noi le reușim pe toate. În secția de internare sunt trei boxe de triere. Bolnavii cu un diagnostic neclar sunt examinați, iar medicul de gardă hotărăște dacă îl trimite sau nu în secție pentru spitalizare. Dacă bolnavul nu are indicația de spitalizare, el poate rămâne în boxa special amenajată până la 24 de ore, după care urmează să continue tratamentul acasă. Laboratorul nostru lucrează 24/24. Facem analizele, punem perfuzii, monitorizăm dinamica și, dacă starea pacientului este bună, îl externăm. Bolnavii în stare gravă și foarte gravă sunt spitalizați imediat în Secția Terapie Intensivă. În Secția Reanimare avem salon de resuscitare.

MedNews: Alături de copiii mici bolnavi sunt „internați” și părinții lor. Ei tot sunt asigurați cu mâncare?

Diana Vlad: Părinții copiilor până la trei ani sunt asigurați cu mâncare din partea spitalului. Ceilalți trebuie să-și aducă mâncare de acasă. Meniul este personalizat, în funcție de boală și vârstă. Bucătăria este pe teritoriul spitalului.

MedNews: De multe ori părinții dau vina pe medici, pentru că nu au intervenit la timp. Pe de altă parte, medicii spun că uneori părinții se adresează prea târziu la medic…

Diana Vlad: Nu putem da vina pe părinți. Ei și așa sunt îndurerați. Încercăm să fim înțelegători chiar și atunci când ne acuză, inclusiv în cazul când ei sunt vinovați că ajung prea târziu la noi. Așa e firea omului – greu acceptă să-și asume responsabilitatea. Mai ales când este vorba de consecințe grave. În cazul meningitelor cu forme grave și fulgerătoare, medicii nu pot face nimic. Dacă-i  formă culminantă (când boala decurge fulgerător), este practic imposibil de a mai face ceva. Sunt cazuri rare, dar sunt…  Anul trecut am avut un astfel de caz. Copilul a fost adus cu stop cardiac, în moarte clinică.

MedNews: Pentru că vă confruntați cu boli grave, uneori letale, cui îi revine rolul de a-i anunța pe părinți că nu s-a mai putut face nimic?..

Diana Vlad: De obicei, acest rol îi revine d-nei Manic sau medicului de gardă.

Directoarea spitalului de boli infecțioase pentru copii, Ludmila Bârcă a venit fix la ora stabilită, 10.20. Am surprins-o dând ultimele indicații telefonice pentru formarea grupului de lucru care se va ocupa de investigarea cazului fetiței din Cărpineni decedată de meningită.

MedNews: Ce este meningita?

Ludmila Burcă: Meningita este o afecțiune extrem de gravă, declanșată de o inflamație la nivelul meningelui. Meningele este acea structură anatomică care ne apără în mod natural sistemul nervos central. Acest lucru este foarte important – dacă această barieră nu mai este integră, orice infecție cu care ne confruntăm, poate trece la nivelul sistemului nervos central, ceea ce ar fi extrem de grav.

MedNews: Cine se poate îmbolnăvi?

Ludmila Burcă: Meningita este declanșată de o infecție. Ea poate fi bacteriană, virală sau fungică. Persoanele care au un risc mai mare de a face meningită sunt copiii sub 5 ani, bătrânii de peste 65 de ani sau persoanele care au o imunitate scăzută: persoane infestate HIV, cu diabet zaharat, insuficiență renală sau care urmează un tratament cu cortizon (care scade imunitatea). Persoanele predispuse să facă meningită sunt cele care au suferit recent o operație la nivelul creierului sau coloanei. De asemenea, copii care cresc în comunitate, (creșe, grădinițe) și studenții din căminele studențești. Scăderea imunității este una din cauzele principale, pentru că atunci organismul nu se mai apără suficient împotriva infecțiilor. Meningita este declanșată de o infecție cu care organismul nu poate lupta, bariera encefalică este afectată și atunci infecția trece la nivelul sistemului nervos.

MedNews: Care sunt simptomele?

Ludmila Burcă: Dacă vorbim de o meningită, ne referim în special la simptomele care descriu o iritație la nivelul meningelui. Vorbim în primul rând de durerea de cap pe care neurologii o mai numesc cefalee. Ea poate fi moderată sau severă. Un alt semn foarte important este rigiditatea la nivelul cefei. În limbajul medical se numește redoare de ceafă. Pacientul prezintă un disconfort major atunci când încearcă să ajungă cu bărbia în piept sau chiar o durere foarte importantă la nivelul cefei. Un alt simptom este fotofobia. Expuși la lumina puternică, oamenii descriu imposibilitatea de a sta cu ochii deschiși. Pacientul poate avea febră foarte mare, poate fi confuz. Copiii mici fac crize convulsive.

Cât am stat la secția de Internare, ambulanțele veneau și plecau. Pacienții, însoțiți de părinții lor, așteptau să fie consultați. Unii stăteau cuminți, alții plângeau… Vroiau acasă.

Nu puteam pleca la redacție fără să aflăm rezultatul analizelor fetiței de nouă luni suspectată de meningită, așa că am cotit pe cărărușa care duce spre laboratorul spitalului.

„Citoza 8206 celule, predomină 99% neotrofile, 1 % limfocite. Meningită. Purulentă.”.

Camelia, fata mea, a avut Citoza 15024. E vie, viguroasă, fără nici o sechelă, are doar 14 ani, dar vorbește germana și engleza la perfecție, „zboară” călare peste bariere la școala de hipism, e o pictoriță cu har. NOI AM ÎNVINS!

În această clipă un alt copil luptă pentru viață… O altă mamă plânge lângă pătucul lui din spital. Un alt tată caută disperat „Ceftriaxoni” prin farmaciile din Moldova, România și Ucraina pentru a-și salva „ghemotocul”. Același medic suferă și plânge –  de data aceasta lângă o altă mamă îndurerată.

Violeta Colesnic, MedNews

Foto: Elena Covalenco