17 ianuarie 2021

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Durerile de genunchi ar putea fi moștenite
Durerile de genunchi ar putea fi moștenite

Durerile de genunchi ar putea fi moștenite

19 decembrie 2014, 16:28

Oamenii ai căror părinţi au suferit o înlocuire totală a articulaţiei unui genunchi din cauza osteoartritei prezintă un risc de peste două ori mai mare de a avea dureri de genunchi la vârsta mijlocie, comparativ cu aceia care nu au avut în familie probleme de acest tip, arată datele unui studiu.

Noul studiu este primul care a analizat dacă oamenii care au avut în familie cazuri de osteoartrită prezintă un risc mai mare de înrăutăţire a durerilor de genunchi.

„A reieşit foarte clar că genele sunt un factor de risc important în cazul osteoartritei, dar, până acum, am avut foarte puţin succes în descoperirea acestora”, a declarat Graeme Jones, profesor la Universitatea Tasmania din Hobart, Australia, principalul autor al studiului, citat de Mediafax.

Potrivit studiului publicat în Annals of the Rheumatic Diseases, până la vârsta de 45 de ani, între un sfert şi o treime dintre adulţi au suferit din cauza durerilor la nivelul genunchilor, care au durat cel puţin o săptămână.

La studiu au participat 186 de adulţi, care au avut cel puţin un părinte care a suferit o operaţie de înlocuire a articulaţiei genunchiului, şi alte 186 de voluntari ai căror părinţi nu au fost diagnosticaţi cu artrită şi nu au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale de înlocuire a genunchiului.

În urma analizării datelor obţinute, cercetătorii au stabilit că moştenirea genetică este cea mai probabilă explicaţie privind aceste rezultate, de exemplu o mai mare sensibilitate la durere, potrivit lui Graeme Jones. Totuşi, alţi factori, precum aspectele care ţin de mediul de viaţă, care au fost comune atât părinţilor, cât şi copiilor ajunşi la vârsta adultă, nu au putut fi scoşi din ecuaţie, a mai explicat cercetătorul.

Pentru a preveni durerile de genunchi, profesorul Jones spune că oamenii ar trebui să-şi menţină greutatea ideală, să-şi reducă riscul de rănire a genunchilor, să facă mai multe exerciţii fizice în tinereţe şi să se abţină de la fumat.

Adaptare pentru MedNews de Anastasia Rusu

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Durerile de genunchi ar putea fi moștenite Reviewed by on . Oamenii ai căror părinţi au suferit o înlocuire totală a articulaţiei unui genunchi din cauza osteoartritei prezintă un risc de peste două ori mai mare de a ave Oamenii ai căror părinţi au suferit o înlocuire totală a articulaţiei unui genunchi din cauza osteoartritei prezintă un risc de peste două ori mai mare de a ave Rating: 0
scroll to top