26 noiembrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Grigore Tinică// Sunt mândru că sunt absolventul USMF Nicolae Testemițanu”
Grigore Tinică// Sunt mândru că sunt absolventul USMF Nicolae Testemițanu”

Grigore Tinică// Sunt mândru că sunt absolventul USMF Nicolae Testemițanu”

14 mai 2016, 11:08

Renumitul chirurg cardiovascular Grigore Tinică i-a îndemnat pe mediciniști să muncească asiduu și să-și iubească Universitatea „pentru că este una dintre cele mai bune universități din această parte a Europei”. Adresarea  Dr. Grigore Tinică a fost făcută  vineri, 13 mai, după ce ilustrul cardiochirurg Grigore Tinică a primit distincția Doctor Honoris Causa al Alma Mater, USMF „Nicolae Testemițanu”.

„ În 1978 pășeam timid în această Universitate, Alma Mater, care ulterior m-a definit și ne-a definit, ne-a dat un start în viață pe care, sper eu, să-l ducem ca pe un drum lung și plin de realizări. (…) Sunt mândru că sunt absolventul USMF Nicolae Testemițanu”, a mai spus profesorul Tinică, recunoscător pentru acordarea celei mai onorabile distincții universitare în cadrul zilelor Congresului  internațional al mediciniștilor MedEspera 2016.

În cadrul ceremoniei festive, rectorul Ion Ababii a apreciat atitudinea Dr. Tinică față de mediciniști și tinerii specialiști formați la Alma Mater și și-a exprimat gratitudinea pentru suportul oferit Universității și sistemului de sănătate în dezvoltare. Rectorul a ținut să sublinieze: „Domnia Sa este disponibil să susțină și să contribuie la realizarea și extinderea programelor de instruire ale Universității, schimbului de profesori, studenți și rezidenți, efectuarea de cercetări comune în domeniul chirurgiei cardiovasculare”.

„Îl cunosc foarte bine, încă din anii studenției, și întotdeauna l-am admirat pentru vocațiile sale”, a menționat în cadrul discursului adresat auditoriului prezent la evenimentul festiv, academicianul Gheorghe Ghidirim, șef catedră Chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”. Profesorul universitar și-a exprimat mândria că a contribuit la formarea chirurgului Tinică și a colegilor săi, reprezentând una dintre cele mai bune promoții, remarcată de calitățile intelectualilor care au devenit profesori universitari, specialiști de performanță, manageri performați.

Profesorul Tinică este membru al celor mai importante organizații profesionale ale chirurgilor cardiovasculari de talie internațională., membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. În prezent funcția de director la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I. M. Georgescu” din Iași, România și este președinte al Societății Podului Euro-Asiatic pentru Chirurgia Cardiacă și al Fundației de Cercetare Clinică și Experimentală Cardiovasculară.

MedNew Sursa: USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Grigore Tinică// Sunt mândru că sunt absolventul USMF Nicolae Testemițanu” Reviewed by on . Renumitul chirurg cardiovascular Grigore Tinică i-a îndemnat pe mediciniști să muncească asiduu și să-și iubească Universitatea „pentru că este una dintre cele Renumitul chirurg cardiovascular Grigore Tinică i-a îndemnat pe mediciniști să muncească asiduu și să-și iubească Universitatea „pentru că este una dintre cele Rating: 0
scroll to top