24 octombrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Medicii de familie protestează//Nu vor elibera rețete compensate și bilete de trimitere
Medicii de familie protestează//Nu vor elibera rețete compensate și bilete de trimitere

Medicii de familie protestează//Nu vor elibera rețete compensate și bilete de trimitere

1 aprilie 2016, 16:07

Medicii de familie nu vor elibera rețete compensate și nici bilete de trimitere vineri și luni, au declarat reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de Familie (SNMF) și cei ai Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), informează AGERPRES. Cu toate astea, medicii au consultat pacienții în baza poliței medicale pe parcursul zilei de vineri, 1 aprilie 2016.

Motivul protestului medicilor  este refuzul de a semnarea retroactiv contractele adiționale la Contractul Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, prelungit până la 30 iunie 2016.

Potrivit sursei citate, într-o conferință de presă, organizată pe 1 aprilie 2016 de cele două organizații profesionale medicale, au lansat un document cu titlul „Medicina de familie nu este o prioritate la stabilirea bugetului și politicilor economice ale României, fără cabinetele noastre sistemul medical se prăbușește”.  Documentul de poziție urmează să fie trimis către toate instituțiile de decizie din sănătate, dar și către Președinție.

În document printre altele se arată: „Bugetul total al Sănătății în 2016 este de 4,2% din PIB, dar din aceste procente doar 0,86% din PIB reprezintă contribuția statului. Restul de 3,34% din PIB reprezintă contribuțiile asiguraților în fondul de asigurări de sănătate. Cu alte cuvinte, statul decide să ofere servicii gratuite tuturor cetățenilor, însă se bazează pentru acoperirea acestor cheltuieli aproape exclusiv pe contribuția cetățenilor și angajatorilor care plătesc asigurările de sănătate către FNUASS (n.r – Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate din România)”. Din actul de poziție rezultă că medicinei de familie îi este destinat 6% din bugetul FNUASS, care în 2016 va ajunge să fie mai mic, de 5,75%.

Președinta Societății Naționale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, citată de AGERPRES în legătură cu  acest caz a spus: „Am propus ca recomandare asumarea creșterii procentului alocat din fondul FNUASS la 12% pentru asistența medicală primară. Este absolut realist ceea ce cerem. Este o cifră europeană. Procentul nu înseamnă fond, înseamnă procent”.

Printre recomandările medicilor de găsi sursele necesare de finanțare sunt taxa pe viciu, redistribuirea fondurilor din alte sectoare, ministere către bugetul Sănătății și economiile din reducerea bugetului pentru cheltuielile administrative al CNAS.

În același timp, CNAS din România anunță în comunicatul său de vineri că „furnizorii de servicii medicale îşi desfăşoară activitatea conform reglementărilor în vigoare”, până la ora 10.30, fiind eliberate 36% din numărul total de  reţete de pe tot parcursul zilei de 31 martie 2016 (120.684).

MedNews Sursa: AGERPRES și CNAS

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Medicii de familie protestează//Nu vor elibera rețete compensate și bilete de trimitere Reviewed by on . Medicii de familie nu vor elibera rețete compensate și nici bilete de trimitere vineri și luni, au declarat reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de F Medicii de familie nu vor elibera rețete compensate și nici bilete de trimitere vineri și luni, au declarat reprezentanții Societății Naționale a Medicilor de F Rating: 0
scroll to top