2 decembrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Primăvara – anotimpul-coșmar pentru persoanele meteodependente
Primăvara – anotimpul-coșmar pentru persoanele meteodependente

Primăvara – anotimpul-coșmar pentru persoanele meteodependente

21 aprilie 2015, 12:50

De Paști am avut parte de vreme frumoasă și maxime termice de până la 25 de grade. De Paștele Blajinilor, temperatura a scăzut în unele regiuni până la numai 4 grade Celsius. Pentru week-end-ul următor meteorologii anunță din nou vreme frumoasă. Oscilațiile termice nu trec neobservate și nesimțite de organismul uman, în special de persoanele meteodependente. Medicul igienist, Maxim Mogorean, a explicat cum acționează schimbările meteorologice asupra sănătății.

Potrivit doctorului, persoanele sănătoase, care se alimentează echilibrat, aproape că nu simt nici un disconfort din cauza schimbării vremii. „În mare parte sunt afectate persoanele în vârstă, cele cu imunitate scăzută, care nu se alimentează corect, dar mai ales cei care suferă de maladii cardiovasculare – hipertonicii și persoanele cu tensiune arterială scăzută”, a comunicat Maxim Mogorean.

Aerul cald și umed de primăvară este un adevărat coșmar pentru aceste persoane, iar presiunea atmosferică influențează negativă asupra tensiunii arteriale. În practica medicală, acești oameni sunt numiți „persoane meteo-sensibile”. „Există oameni care anticipează schimbarea vremii. Adesea, cu 48 de ore înainte de oscilațiile meteo, ei simt disconfort sau dureri. Uneori, vremea de afară poate acționa și post-factum. Mai sunt și persoane meteodependente. Schimbările atmosferice influențează direct asupra echilibrului psihic și asupra sănătății lor. Ele reacționează cu irascibilitate, simt dureri de cap, manifestă indispoziție și tendințe depresive”, a mai adăugat doctorul Mogorean.

Cei care suferă de maladii cronice, precum afecțiuni reumatice sau ulcer, trebuie să administreze la timp medicamentele prescrise de medic și să fie precauți în timpul vremii imprevizibile. „Alimentația corectă este foarte importantă, mai ales primăvara, când multă lume face avitaminoză. Alegerea corectă a îmbrăcămintei este un alt factor esențial. În perioada aceasta a anului, dimineața poate fi frig, iar după-amiază temperatura poate crește brusc, fapt ce conduce la creșterea numărului cazurilor de răceală”, a spus Maxim Mogorean.

Felicia Nedzelschi, MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Primăvara – anotimpul-coșmar pentru persoanele meteodependente Reviewed by on . De Paști am avut parte de vreme frumoasă și maxime termice de până la 25 de grade. De Paștele Blajinilor, temperatura a scăzut în unele regiuni până la numai 4 De Paști am avut parte de vreme frumoasă și maxime termice de până la 25 de grade. De Paștele Blajinilor, temperatura a scăzut în unele regiuni până la numai 4 Rating: 0

La aceeasi tema

scroll to top