24 februarie 2021

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Protestatarii din PMAN, mai receptivi decât cei de la Parlament și Ministerul Agriculturii
Protestatarii din PMAN, mai receptivi decât cei de la Parlament și Ministerul Agriculturii

Protestatarii din PMAN, mai receptivi decât cei de la Parlament și Ministerul Agriculturii

4 decembrie 2015, 21:53

Protestatarii Platformei DA au fost singurii care au acceptat examinarea medicală pentru profilaxia infecțiilor respiratorii acute, efectuată de Direcția de Sănătate a municipiului Chișinău, la indicația prim-ministrului Gheorghe Brega la ultima ședință a Guvernului.

Cei 16 protestatari din PMAN au fost singurii care au acceptat să fie examinați de trei echipe ale medicilor de familie din cadrul Asociației medico-teritoriale Buiucani, trimiși de Direcția Sănătate a municipiului Chișinău. În urma investigațiilor au fost depistate: un caz de otită purulentă, un caz de bronşită obstructivă, două cazuri de bronşită simplă și trei cazuri de hipertensiune arterială.

Solicitați de MedNews, responsabili din cadrul Ministerului Sănătății au comunicat că protestatarii socialiști din fața Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare au refuzat examinarea medicală. Aceștia au motivat că toţi sunt sănătoşi şi că „dacă vor apărea probleme de sănătate, vor apela la serviciul de asistență medicală de urgență”.

Nici protestatarii formaţiunii „Partidul Nostru”, din fața Parlamentului, nu au fost mai receptivi. Aceștia au refuzat examinarea medicală și le-au dat asigurări medicilor că sunt sănătoşi, se mai arată în răspunsul la solicitarea MedNews.

Reamintim, în cadrul ultimei ședințe a Guvernului, prim-ministrul Gheorghe Brega a solicitat Ministerului Sănătăţii ca, în colaborare cu Direcţia Sănătate a municipiului Chişinău, să controleze starea de sănătății protestatarilor.

„E foarte frig şi să nu ne trezim, mai ales că acum e perioada de gripă, cu viroze, pneumonii… Vă rog ca, măcar o dată la două zile, să le faceţi un control în măsură posibilităţilor”, a indicat prim-ministrul în exercițiu Gheorghe Brega.

MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Protestatarii din PMAN, mai receptivi decât cei de la Parlament și Ministerul Agriculturii Reviewed by on . Protestatarii Platformei DA au fost singurii care au acceptat examinarea medicală pentru profilaxia infecțiilor respiratorii acute, efectuată de Direcția de Săn Protestatarii Platformei DA au fost singurii care au acceptat examinarea medicală pentru profilaxia infecțiilor respiratorii acute, efectuată de Direcția de Săn Rating: 0
scroll to top