22 mai 2018

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Reportaje » REPORTAJ despre chirurgii care opresc inimi…
REPORTAJ despre chirurgii care opresc inimi…

REPORTAJ despre chirurgii care opresc inimi…

28 iulie 2015, 11:29

De fiecare dată când intru în sala de operații, îmi dau seama că aș fi devenit un chirurg foarte bun și devotat meseriei. Sau un criminal periculos. Acest gând îmi vine de fiecare dată când mă apropii de masa de operații și văd un corp uman cu o incizie pe piept și cu sternul despicat. Sunetul care vine de la monitorul cu indicatorii vitali este ca o simfonie pentru suflet: „pic-pic, pic-pic, pic-pic”. Sala se umple cu acest sunet. Mă uit la monitor, văd liniuța verde care tresare la fiecare bătaie a inimii și mă gândesc: dar dacă aparatul va muți? Dacă nu va mai scoate nici un sunet?!…

Oare cum arată ecranul când liniuța verde care până acum tresărea, brusc, s-ar opri și ar fi doar o linie dreaptă și – nici un sunet.

Multe minuni am văzut în sala de operație, dar am două mari dorințe „medicale” – să văd cum arată în realitate o inimă care bate și să văd cum decurge o operație pe creier. Vreau să văd totul în realitate, nu la televizor. Și pentru că dorințele se împlinesc, iată-ne echipați din cap până în picioare cu haine sterile, gata să intrăm în sala de operații de la Spitalul Clinic Republican unde vom asista la una din cele mai complicate și sofisticate operații din chirurgie – aorta ascendentă va fi înlocuită cu un tub sintetic, adică cu o proteză. Astfel de operații nu se fac nici peste Prut, nici peste Nistru.

Echipa chirurgului Aureliu Batrînac este cunoscută atât în țară cât și peste hotare, iar recent a luat trofeul pentru „Cea mai bună echipă/secție spitalicească” în cadrul Galei Premiilor în Sănătate. Din echipa prezentă acum în sală fac parte șefii tuturor subdiviziunilor Departamentului de chirurgie cardiacă: Secția chirurgie pentru copii, Secția chirurgie pentru adulți, Secția Anestezie și Terapie Intensivă, Laboratorul de perfuziologie și două săli de operație pentru cardio-chirurgie.

Pacientul are 52 de ani, iar astăzi inima lui va fi oprită timp de câteva ore. Încerc să mă apropii de masa de operații ca să-mi satisfac una din marele dorințe – să văd ce-i acolo, înăuntru. Mă ridic pe vârfuri să am vizorul mai bun și înmărmuresc așa.

Inima.

O inimă care se zbate, care pompează sângele.

O văd.

„Gaura” din pieptul pacientului este mare. Pentru că nu înțelegeam unde începe și unde se termină incizia,  am început să mă palpez și să-mi examinez sternul. De sus până jos. Wow! Cam vreo 30 de cm. Impresionant!

Imediat cum a fost adus în sala de operații, pacientul a fost preluat de anestezista Magdina Iurașcu, o doctoriță tinerică și micuță de statură. După ce este adormit, urmează intubarea și din acel moment organismul pacientului este dirijat  totalmente de aparate. „Dirijorul” este șeful Serviciului de perfuziologie, Eugen Vîrlan.

Pe podea se văd urme de soluție galbenă cu care a fost prelucrată pielea pacientului.

Operatorul nostru nu a leșinat. Filmează.

De fotograful nostru, Elena, nu-mi fac griji, a mai fost și în sala de operații, și în sala de nașteri, și la morgă. Este „călită”, nu o mai șochează nimic.

Vitalie Moscalu, unul din cei mai vechi chirurgi cardiaci, tot el director al Institutului de Cardiologie face un pas înapoi de lângă masa de operații și începe să facă mișcări rotative cu mâinile, să le agite și să bată din palme. Pregătirea pacientului durează, astfel, în cele două ore de când a început operația, fiecare chirurg are nevoie de mici pauze de dezmorțire a brațelor.

Vitalie Moscalu: În mod normal, aorta trebuie să fie atâta, îmi explică el, arătându-mi cu instrumentul pe care-l ține în mână, spre o bucată de aortă de lângă inima care încă bate. Dar aici vedeți, este ca un sac. Ea s-a dilatat. Din această cauză, valva nu-și îndeplinește funcțiile, iar sângele se întoarce înapoi. Asta a dus la dilatarea aortei ascendente și a ventriculului.

Masa cu instrumente este ca o formulă de matematică superioară pentru mine și doar asistenta Dumitrița Pâcălău știe rezolvarea ei și înțelege ordinea în care au fost aranjate pensele, foarfecele, bisturiele, etc.

În acest moment Aureliu Batrînac intră în sala de operație, frecându-și palmele și fluturând intensiv brațele, la fel ca un sportiv înainte de antrenament. Pe cap are un dispozitiv cu o lanternă în partea din față. Dispozitivul cântărește jumătate de kilogram și arată fix ca o coroană. Încă jumătate de kilogram cântăresc ochelarii speciali, dotați cu lupă. Să stai câteva ore în picioare, concentrat, încordat, ținând un kilogram de metal pe cap, mi se pare un pic cam dificil. Două asistente îl ajută să îmbrace halatul steril și, în același timp, vorbește cu Dumitrița sau Dumi (așa este alintată de colegi), care îi spune la ce etapă a operației s-a ajuns.

Pacientul este pregătit, așa că în „scenă” intră Aureliu Batrînac. Pentru că statura lui este un pic mai mică decât a celorlalți chirurgi, masa cu pacientul este coborâtă un pic. Șterge urmele de sânge de pe depărtătorul de oase cu ajutorul căruia a fost desfăcut sternul, se apleacă și se uită drept în inima pacientului!

Eugen Vîrlan: Temperatura 31,7. Până la ce temperatură să-l răcim?

Pacientul este răcit?! Wow! Pentru că stau chiar la capul pacientului, devin tare curioasă și întreb dacă pot să pun mâna pe fruntea lui. Curiozitatea îmi este satisfăcută, așa că îi ating încetișor fruntea cu dosul palmei. E rece. Rece-rece!

Aureliu Batrînac: Pe toată durata operației, corpul pacientului este menținut rece. Îi răcim sângele. Tuburile cu apă rece sunt lipite de tuburile prin care trece sângele oxigenat, astfel răcindu-l. În funcție de lungimea și gravitatea operației, putem răci corpul până la 15 grade. În timpul operației ne străduim să menținem tensiunea pacientului joasă, în jur de 60, 70, în caz contrar toate țesuturile se rup. Când scădem tensiunea, trebuie să micșorăm și cerința de oxigen a organismului. Astfel protejăm celulele creierului care sunt cele mai sensibile. Injectăm în inimă un ser care provoacă oprirea ei, apoi parcurgem toate procedurile pentru ca inima să intre în bypass, adică să o oprim.

„Scopul nostru este nu doar să „reparăm” inima, dar și să nu dăunăm creierului, rinichilor sau ficatului”

Pentru un om din afară, fără studii medicale, tot ce se întâmplă acum în jurul meu, seamănă mai degrabă cu un scenariu de film. Mă uit la inima care se zbate agitat și ascult dialogul grăbit dintre Batrînac și Eugen Vîrlan.

– Eugen, dă plegia un pic spre noi ca să umplem liniile.

– Stop!

– Sunt patru minute și – stop cardioplegia.

– Bine!

Cardioplegie – soluție specială care oprește inima, care îi paralizează mușchii. Iată de ce, sângele care trebuie să ajungă în inimă și la plămâni este drenat spre aparatul de circulație extracorporală, altfel spus, o inimă artificială care transportă sângele spre plămânii artificiali pentru a-l oxigena, după care îl trimite înapoi tot prin canule, în aortă, mai sus de incizie. Este un circuit care înconjoară inima și plămânii, pentru că ea trebuie să rămână mereu uscată, altfel nu poate fi operată.

 – Pornesc plegia!

 – Redu fluxul!

 – Mașina jos!

 – Aorta clampată!

 – Porniți perfuziile!

 – Cord oprit…

Cord oprit.

Bypass.

Inima nu mai bate.

Realizez că în sală s-a făcut liniște. Ceva lipsește. Ah, da…Aparatul cu indicatorii vitali a tăcut. Mă uit și văd o linie dreaptă, fix așa cum vedeam în filme.

Toți chirurgii stau aplecați deasupra pacientului. Examinează inima și se consultă în șoaptă.

Asistentele medicale prezente în sală și care urmăresc ce se întâmplă, sunt concentrate și pregătite să intervină atunci când va fi nevoie de ajutorul lor.

Aureliu Batrînac: La operațiile mai grele, mai complicate, mă ajută Sergiu Barnaciuc. Am încredere în el și mă bazez pe mâinile și capacitățile lui. Lucrăm în unison, în echipă, iar asta este cel mai important. (…) Acum inima este „uscată”, este golită de sânge, așa că o să introducem o soluție care are menirea de a o proteja.

Asistenta medicală Angela Munteanu stă în dreapta lui Aureliu Batrînac și are grijă de instrumentele chirurgicale. Prin halat se evidențiază burtica ei. Este însărcinată.

Uitându-mă dintr-o parte la Batrînac și analizându-i mișcările mâinilor, îl asociez cu un giuvaiergiu. Asta pentru că are în frunte acei ochelari-lupă și pentru că atunci când lucrează în interiorul pacientului, degetele lui subțiri se mișcă foarte-foarte încet și precis. Este așa un efect în montajul video – încetinitor, cam așa lucrează el în acest moment, cu mișcări lente.

Apucă ceva cu o pensă. Este aorta. O văd. Arată ca o bucată de piele albă, ca o gușă de gâscă. Cu mișcări lente, el taie câte o bucățică aproape invizibilă de piele/aortă/gușă.

Aureliu Batrînac: Este prea mare concentrația aici…milimetru în milimetru…trebuie să ajungem la linia importantă. Vom înlocui aorta ascendentă cu o proteză vasculară. Vom pătrunde în inimă și vom reface  valva metrală și tricospidă.

Vom pătrunde în inimă”. Această frază aruncată de medic mi se pare atât de ireală, încât îmi sună și acum în urechi. Fotograful nostru, care până acum făcea poze în dreapta și în stânga, la un moment dat lasă aparatul jos și se uită în „gaura” din pieptul pacientului. Stă așa minute în șir și urmărește mâinile medicilor.

Pe un stativ de lângă masa de operație este atârnată o icoană. Medicii spun că minuni nu există, dar în situațiile când ei nu mai pot face nimic, poate că intervine puterea supremă.

Hainele chirurgilor sunt stropite de sânge. Unul din ei ține cleștele, altul taie și al treilea aspiră sângele. Inima trebuie să rămână mereu uscată, flască, liberă, iar o inimă golită de sânge arată destul de neobișnuit. Nu-i așa ca în imaginile din cărți. Este…ca o minge dezumflată.

Plămânii care sunt detașați de respirație, la fel, nu arată prea spectaculos. Pentru că sunt opriți în timpul operației, ei se lipesc la fel ca un burete. Iată de ce, în primele zile după operație, fiecare pacient trebuie să execute anumite exerciții pentru „pornirea” și „dezlipirea” plămânilor.

Batrînac oftează adânc. Bucata de aortă care urmează a fi transplantată arată fix ca un furtun gofrat pentru udat grădina.

Taie.

Coase.

Face noduri.

Aspiră sângele.

Taie.

Coase.

Face noduri.

Aspiră sângele.

Simt să mă sufoc în spatele măștii sterile. Am nevoie de aer, așa că ies în coridor. Alături, în sala de operații nr. 2 este pregătit pentru operație un alt pacient. Este conștient, urmărește cu privirea fiecare mișcare a medicilor.

Șeful Secției anestezie și terapie intensivă, Ion Eșanu, se uită la pacient, la colegii din sală, ridică mâna în care ține masca de oxigen și o pune pe gura bărbatului, acoperindu-i aproape toată fața.

„Hai, cu doamne ajută!”.

În doar câteva secunde, pacientul nostru a adormit. Urmează intubarea și, nu pot să nu spun că acest proces de intubare a fost pentru mine…uaaaau!!!  Pacientul care cu un minut în urmă clipea din ochi, acum stă inconștient cu un obiect din metal în gură, iar în fiecare nară i s-a introdus câte un furtun, fiecare de aproximativ un metru. Un alt medic aranjează reflectoarele. Pregătirea unui pacient pentru operație durează cam vreo două ore. Alături stă pregătit aparatul pentru circulație extracorporală.

Când începe să miroase a piele arsă, revin în Sala 1.

Aureliu Batrînac: Aorta este vasul principal al organismului, iar la pacientul nostru ea este foarte dilatată – are 8 cm, în timp ce ea trebuie să fie de 3 cm. Pentru că tubul era foarte larg, valva nu putea reține sângele, iar inima nu putea lucra în regim normal. Este ca și cum ai muta apa dintr-un vas în altul cu o căldare fără fund. Jumătate de apă arunci, jumătate vine înapoi. Cam așa poate fi explicat procesul.  Din această cauză, inima s-a mărit foarte mult. Facem câte cinci astfel de operații pe an. Operația de astăzi este destul de sofisticată, pentru că păstrăm valva pacientului, o reimplantăm în tub.

 – Eugen, hai, pornește plegia.

 – Pornesc plegia, răspunde ca un ecou Eugen. Trei minute!

Nu mai întreb ce-i cu aceste „trei minute” pentru că îi văd agitați, se pare că urmează o altă etapă importantă.

 – Eugen, dă spre noi! Încetișor…încetișor…câte un pic, se aude vocea lui Batrînac din spatele măștii.

Câteva tuburi conectate la inimă sunt scoase, iar unul din chirurgi începe să aspire sângele care se adună  în cutia toracică.

Inima începe să crească, să se umple cu sânge

 – Stop! Stop! Trage o dată pe vent.

 – Unu, doi, numără Eugen, Stop vent!

Dacă până acum fiecare mișcare era înceată și precisă, acum a început o adevărată agitație. Patul pe care stă pacientul este înclinat, astfel încât capul să fie la un nivel mai jos decât picioarele.

 – Luăm bine pe vent acum, spune Batrînac și bagă mâna în cutia toracică. A apucat inima cu toată mâna și o masează încet. Dă-i capul mai jos, se adresează el asistentei de alături.

Inima s-a umplut cu sânge

 – Aorta-i decompată. Inima se încarcă. Gata plămânii!

Fiecare propoziție o spune clar, cu mici pauze între ele.

 – Ieși înapoi, îi spune lui Eugen.

 – Gata, am ieșit.

 – Roșu-i vent!

 – Roșu-i vent, răspunde el ca un ecou.

 – Încarcă bine inima!

 – Încarc bine inima!

„Cea mai mare plăcere și cel mai mare extaz, îl am în sala de operații”

Atunci când este restabilită circulația sângelui în inimă, soluția injectată pentru oprirea ei este spălată. Astfel, inima va putea să-și reia funcția.

Batrînac continuă să mângâie inima, parcă rugând-o să pornească.

În timpul operației, atunci când se deschid cavitățile inimii, în interior pătrunde aer. Bulele de aer pot provoca complicații: obturează arterele care duc sângele la creier provocând ictus cerebral sau pot ajunge în arterele renale, în picior, în mâini. Bulele acestea de aer provoacă o insuficiență de sânge în zonele unde pătrund, de aceea chirurgul trebuie să facă deaerarea – scoaterea aerului din interiorul cordului. Aerul este aspirat prin canule sau pur și simplu prin masarea inimii, provocând astfel „aruncarea” aerului.

Inima începe să pulseze foarte-foarte încet, dar…nu se zbate așa cum ar trebui, ritmic.

Aureliu Batrînac: Ea se mișcă, dar nu sincronic. Inima este construită dintr-un țesut conjunctiv pe care sunt puse celule. În acest moment, toate celulele se contractă fiecare în regimul lor. Imaginați-vă o scenă în care 10 dansatori execută ideal în același  ritm niște mișcări de dans. Și imaginați-vi-i tot pe acești dansatori dansând haotic, fiecare în ritmul lui și pe muzica lui. Operația a fost foarte lungă, inima este foarte mare, de asta și nu vrea să pornească singură. Este nevoie de un stimulent, de un șoc electric. Prin șocul electric schimbăm ritmul celulelor inimii, adică le oprim și imediat le pornim pe toate odată. Ele încep să lucreze în unison, iar inima începe să-și îndeplinească funcția principală pentru care este predestinată – să pompeze sângele. Uneori fac defibrilația cu mâinile. Umplem inima cu sânge, apoi o strâng puternic cu ambele mâini și-i dau drumul brusc. În așa situație, celulele inimii sunt „turmentate” și încep să-și revină la ritmul normal.

Ce să zic, mă uit la el cum stă cu mâna în cutia toracică, cum masează inima, cum o mângâie și am o dorință aproape incontrolabilă să pun și eu mâna pe inima pacientului, ca să-i simt căldura, consistența și s-o simt cum pulsează la mine în mână.

Aureliu Batrînac: Suntem gata?

Când am auzit întrebarea asta din gura lui, mi s-a ridicat părul pe mâini. Am știut că urmează pornirea inimii cu cardio-stimulatorul. Chirurgul apucă cu ambele mâini cele două palete metalice, le bagă în cutia toracică a pacientului și parcă „îmbrățișează” cu ele inima, poziționându-le față în față.

Aureliu Batrînac: Dă la maximum!

”Șocul” nu prezintă în sine nimic șocant. A fost mai degrabă o atingere gingașă a inimii cu acele palete. Chirurgul lasă cardio-stimulatorul și continuă să mângâie inima. Deconectează unul din tuburi și imediat, cutia toracică se umple cu sânge.

Aureliu Batrînac: Aspiratorul!

La ora 14.33 monitorul cu indicatorii vitali începe să facă gălăgie. Se aude pulsul inimii, iar linia roșie, dreaptă, a fost înlocuită de o linie jucăușă, care tot sare în sus. Inima a început să bată de sine stătător. La 14.39, Batrînac încă mai mângâie inima, uitându-se concentrat, pe sub ochelari, la monitorul cu parametrii vitali.

 – Pacientul poate respira?

Poate

Inima bate. Ritmic.

Plămânii la fel, au început să lucreze. Se umflă. Se dezumflă. Inspiră. Expiră. Fiecare în ritmul lui – inima mai des, plămânii mai rar. Venele de la plămâni au început să sângereze.

Aureliu Batrînac: În comparație cu alte specialități, medicina chirurgicală cardiacă, are un risc mai sporit. Sunt lucruri care nu depind de noi, de voința și capacitățile noastre. În orice moment, aparatul de circulație extracorporală se poate opri, poate fi o pană de curent care să ducă la blocarea lui sau o pensă necalitativă poate rupe vasul sanguin.

Încălzirea bolnavului se face la fel ca răcirea – apa rece care trecea prin tuburi este înlocuită cu apă caldă, încălzind astfel sângele din tot organismul.

În timp ce inima bate, chirurgul continuă să coase și să facă noduri. Să lucrezi în timp ce inima bate, este mai complicat. Brusc, un jet de sânge țușnește, stropind totul în jur, dar imediat este „cumințit” cu o pensă.

Aureliu Bătrânac: Azi am lucrat bine. Bravo. Mulțumesc!

Dă mâna cu fiecare chirurg chiar deasupra pacientului, asupra cutiei toracice care în scurt timp va fi închisă. După asta, se duce și se așează pe scaun și începe să scrie toate etapele operației. După fix 5 ore de stat în picioare, urmează încă o jumătate de oră de scris! În acest timp, ceilalți chirurgi finalizează operația, adică „închiderea” pacientului.

reportaj-despre-chirurgii-care-opresc-inimi (2) (Copy) reportaj-despre-chirurgii-care-opresc-inimi (1) (Copy)

În Europa o astfel de operație costă aproximativ 50 000 de euro. În america, 100 000 de dolari. La noi, această operație costă 170 000 de lei.

Aureliu Batrînac: Astăzi am avut doar o operație mare. Aseară am terminat operația la ora 22.00, mâine vom termina pe la ora 23.00. Avem doar două săli de operație. Încercăm să ne descurcăm cu ce avem. 

Restabilirea pacientului durează trei luni de zile. Oasele sternului se cicatrizează în decurs de trei luni, iar „lipirea” lor începe chiar în primele două săptămâni de la operație.

La un moment dat, monitorul începe să facă gălăgie. Atât Batrînac cu pixul în mână, cât și ceilalți chirurgi cu pensele în mâini, au ridicat imediat capurile și au privit spre monitor. Au stat așa câteva secunde concentrați, cu fruntea încruntată, iar când ritmul a devenit normal, chirurgii și-au continuat activitatea de la care au fost întrerupți.

Aureliu Batrînac: Pentru o astfel de operație este nevoie de foarte multe piese – o mie și ceva de denumiri! Dacă lipsește măcar una, nu putem face operația. Nu-i suficient că stăm ziua întreagă în picioare, obosim și retrăim pentru fiecare secundă din timpul operației, dar trebuie sa cerșim materialele necesare. Spitalele de peste hotare aleg pentru operație cele mai calitative materiale, la noi însă sunt alese cele mai ieftine. Întotdeauna am spus că inima moldoveanului nu se deosebește cu nimic de inima unui american sau neamț. Folosind cele mai bune consumabile, pacienții se recuperează cu mult mai repede, iar riscul de complicații este mult mai mic. Pacienții au pretenții la noi că nu facem mai multe operații, dar ei nu știu că de cele mai multe ori suntem obligați să „cerșim” materiale de la administrația spitalului și de la Ministerul Sănătății. Și pentru ce? Pentru ca la sfârșitul lunii să iau un salariu de 5000 de lei! Alți colegi de-ai mei iau câte 2000 – 2300 de lei.

Ieșim din sala de operații și ne îndreptăm spre Anestezie și Terapie Intensivă, unde suntem întâmpinați de Ion Eșanu. Fiecare pacient are în brațe câte o minge pe care o umflă cu gura. Văzând nedumerirea mea, medicul se grăbește să-mi explice:

Ion Eșanu: În timpul operației plămânii nu lucrează, ceea ce duce la „încleierea” lor, iată de ce, în primele zile după operație pacienții trebuie să respire adânc și să tușească pentru a-i face să lucreze, pentru a evita inflamarea lor. Sunt jucării speciale prevăzute pentru pacienții cardiaci, dar noi nu avem așa ceva. Pentru că-i sărăcie, ne acomodăm cu ce avem.

Pe unul din paturi este un bărbat care se deosebește de ceilalți pacienți prin…dimensiune. Este înalt, lat în spete și cu capul mare.

Aureliu Batrînac: Acest bolnav este cu o patologie foarte gravă – cardiomiopatie dilatativă. Peste hotare, astfel de pacient este inclus în lista pentru transplant cardiac, noi însă am făcut imposibilul – l-am operat. Operația a fost pentru el ca și ultima șansă, pentru că era într-o stare foarte gravă, la limita cea mai de jos de supraviețuire. Operația a fost tare complicată, i-am schimbat geometria ventricolului inimii, i-am făcut plastie de două valve – metrală și bicuspidă, și iată-l, se recuperează destul de repede.

La capătul sălii, pe două paturi mari alăturate, dorm doi pui de om – doi băieței, ambii de 7 luni și ambii cu malformații din naștere – găurele în inimă, una din cele mai des întâlnite patologii. Nu este nimeni din rude alături de ei, doar asistenta medicală care are grijă să-i învelească și să nu le amorțească urechiușa de la tubul cu oxigen, conectat la aparat.

reportaj-despre-chirurgii-care-opresc-inimi (5) (Copy) reportaj-despre-chirurgii-care-opresc-inimi (6) (Copy)

Seara, după  9 ore de emoții și adrenalină, ieșim din Blocul Chirurgical și ne îndreptăm spre ascensor. Telefonul chirurgului sună insistent. Sus, la etajul 8, acolo unde-și are biroul, îl așteaptă mai mulți pacienți care au nevoie de consultație, așa că ziua lui de muncă se va încheia nu mai devreme de ora 22.00. Cu fiecare pas făcut, simt că picioarele mele refuză să mă asculte. Caut cu disperare un scaun pe care să mă așez. Parcă citindu-mi gândul, Aureliu Batrînac se uită și el prin părți și zice:

– Hai să ne așezăm undeva, că nu mai pot.

Hm. Deci chirurgii tot obosesc…

Aureliu Batrînac: Nu sunt Dumnezeu. Sunt și eu om. Sunt chirurg…

Violeta Colesnic, Mednews

Foto: Elena Covalenco

Video: Vadim Chihai

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
REPORTAJ despre chirurgii care opresc inimi… Reviewed by on . De fiecare dată când intru în sala de operații, îmi dau seama că aș fi devenit un chirurg foarte bun și devotat meseriei. Sau un criminal periculos. Acest gând De fiecare dată când intru în sala de operații, îmi dau seama că aș fi devenit un chirurg foarte bun și devotat meseriei. Sau un criminal periculos. Acest gând Rating: 0
scroll to top