21 septembrie 2017

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Reportaje » REPORTAJ: Medicul URAGAN! Așa merge. Așa vorbește. Așa acționează.
REPORTAJ: Medicul URAGAN! Așa merge. Așa vorbește. Așa acționează.

REPORTAJ: Medicul URAGAN! Așa merge. Așa vorbește. Așa acționează.

17 martie 2015, 10:17

Ala Condrea aproape că nu ne-a dat răgaz să ne revenim de la un drum lung și anevoios de peste două ore. De cum ne-a văzut, aproape că ne-a „vânturat” făcându-ne mai întâi o excursie rapidă prin secție  – „lăsați hainele aici”, „în acest cabinet avem asta…”, „aici asta…”, „dar iată aici…” și tot așa dintr-un capăt al coridorului până în altul, bombardându-ne cu un debit verbal de 1000 de cuvinte pe minut.

Ala Condrea: Am lucrat foarte mult la imaginea secției. La început nu aveam pacienți, nu aveam adresări, așa că umblam prin raioane și le spunem: „uite noi cine suntem, iată care sunt posibilitățile noastre, iată cu ce putem să vă ajutăm…” Atunci, un doctor de la nordul țării mi-a zis: „da ce eu nu-s doctor? De ce trebuie să-i trimit pe pacient la nivelul 2? Eu pot să tratez copilul la nivelul 1”.

Cele mai mari investiții trebuie făcute în instituțiile care lucrează cu copiii, ca să creștem o generație sănătoasă mintal și fizic.

După o ușă întredeschisă se vede doar spatele unui bărbat care stă lângă fetița lui.

Ala Condrea: Aceasta este Lorina. Este după o viroză respiratorie. A încercat să se trateze acasă, dar a dat complicații.

Parcă pentru a confirma cele spune de medic, fetița începe să tușească, iar sunetul vine ca dintr-un butoi –  înăbușit, jos, gros. Alături stă tatăl ei care o îngrijește și are grijă să cheme asistentele atunci când se termină lichidul din perfuzie.

Unitatea Primiri Urgențe (UPU)din Bălți a fost deschisă în 2011 și este prima instituție de acest fel.

Ala Condrea:  Părinții pot veni cu copilașii direct la spital, nu au nevoie de trimitere de la specialist. Pot chema ambulanța, Aviasanul sau chiar să vină cu transportul personal. Au fost cazuri când au fost aduși copii în comă…aproape morți… În majoritatea cazurilor, pacienții se adresează personal, dar conlucrăm foarte bine și cu spitalele raionale. Chiar astăzi am internat un copil din raionul Edineț. Mai așteptăm să ajungă un copil de la Râșcani. Ieri am avut de la Florești, Fălești și Edineț. Zilnic avem în medie câte cinci transferuri din spitalele raionale. Aici avem posibilitatea să-i monitorizăm pe copii 24 de ore. După ce-i scoatem din starea critică, sunt întorși în familie pentru continuarea tratamentului cu recomandări atât pentru părinți cât și pentru medicul de familie. Evident, aceasta doar dacă starea copilului ne permite. Nicăieri nu va primi un tratament mai cald decât în condițiile de casă, în familie.

Reporter: În ce cazuri este transferat un copil de la spitalul raional la UPU Bălți? Asta ar însemna de fapt ca medicii de acolo să-și recunoască neputința, că nu se descurcă cu pacientul…

Ala Condrea:  În spitalele raionale e lipsă de specialiști pediatri. În plus, noi avem alte posibilități: laborator, aparataj, specialiști, necesarul pentru tratament și ajutorul urgent. Unitatea Primiri Urgențe este singura secție care deservește pacienții din Bălți și din nordul țării. În multe raioane lipsesc medicii pediatri și nu are cine să-i monitorizeze pe copiii bolnavi, nemaivorbind de un diagnostic ceva mai complicat. Sunt cazuri grave cu care raioanele nu se pot descurca. Noi ne aflăm în incinta unui spital de pediatrie cu 150 de paturi. Scopul nostru este nu doar de a salva viața dar și de a micșora rata complicațiilor, de a interveni la timp, profesionist, ca să nu rămână copilul cu sechele, cu complicații severe sau, Doamne ferește, să rămână invalid. Orice patologie netratată la timp, orice moment scăpat în copilărie, la maturitate poate deveni o patologie cronică.

În aceste zile când răceala face ravagii, sunt înregistrate câte 60-70 de adresări pe zi.

În secția UPU sunt patru paturi.

Ala Condrea: Noi am fost unicul și primul UPU deschis. Ne-a fost foarte greu la început, atât cu documentele cât și cu  etapa de monitorizare și acordare a ajutorului.

În 2010, am avut 8093 adresări

În 2011 – 11 054

În 2012 – 12 918

În 2013 – 14 500

În 2014 – 16 923

Reporter: Asta înseamnă că lumea este mai documentată sau copii sunt mai bolnăvicioși?

Ala Condrea: Lumea este mai documentată. Fiecare pacient grav care a fost stabilizat în această secție aduce după sine alți pacienți povestindu-le despre posibilitățile noastre. În plus, dacă sunt satisfăcuți de ajutorul care li s-a acordat, vor apela la noi în caz de necesitate, nu la spitalul raional.

În coridor, chiar în sala de așteptare tronează un urs mare, de pluș. Privirea copiilor însă este îndreptată spre un televizor mare LCD. Mă așez și eu alături de ei și privesc un episod nou din filmul de desene animate „Mașa și ursul”. Se pare că medicii de aici au găsit modalitatea de a face așteptarea mai plăcută. Acești copii care stau pe canapea și așteaptă să fie consultați, au uitat că sunt bolnavi și că-i doare ceva. Ei zâmbesc și o admiră pe Mașa.

Asistenta medicală: Doamna Condrea are grijă de filmotecă, așa că atunci când apar desene animate noi, le copie și ni le aduce pe un hard de memorie. Avem foarte multe filme vesele care să-i ajute pe copii să uite de durerea lor.

Pe canapeaua de alături, un tătic își ține în brațe băiețelul care îi seamănă leit. Cum se spune în popor – „sunt ca două picături de apă”. Băiețelul gângurește iar tatăl întreține o discuție destul de serioasă cu el:

Ngu…ngu…ngu…

 – Eu sunt întru totul de acord cu tine!

 – Ngu…

 – Serios? Crezi tu? Da știi…se pare că ai dreptate…

 – Ngu…ngu…

Tata îl privește și îi zâmbește.

Cât Elena îi fotografiază pe copiii care așteptă să fie consultați, o mămică se adresează fetiței ei:

 – Nicoleta, nu poza, ție ți-i rău, ai febra 39.4 grade.

 – O să fiu vedetă? – o întreabă fetița pe Elena

 – Desigur! – îi răspunde ea.

Deși încercă să pozeze și deși își dorește foarte mult să devină vedetă, din cauza durerii nu poate schița un zâmbet hollywoodian.

Reporter: Consultați doar copiii în stare gravă sau și copii cu cazuri mai simple, mai banale, de exemplu, cu o viroză.

Ala Condrea:  La copii nu pot fi cazuri banale. Este important să ne adresăm la medic chiar dacă ni se pare că este o boală banală. O simplă vomă poate fi unul din simptomele unei gastrite alimentare, a sistemului nervos central, o afecțiune renală, meningită, pneumonie sau traumatism craniocerebral, pe care mama poate nu l-a observat.

Reporter: Care sunt cele mai frecvente probleme de sănătate la copiii care se internează aici?

Ala Condrea: Diverse, în special accidente casnice – au băut ceva sau s-au fript, traumatisme, accidente rutiere, intoxicații accidentale, cazuri de sinucideri…

Reporter: Copiii se sinucid?…

Ala Condrea: Da. Adolescenții. Motivele sunt diferite – relațiile cu părinții, cu rudele, din dragoste. Este trist când un copil se hotărăște să-și ia viața … Au fost și copii care au avut tentative repetate a suicidului. Am fost nevoiți să facem legătura cu spitalul de psihiatrie și să-i redirecționăm acolo, pentru că unul și același motiv folosit de câteva ori este deja o dereglare psihică. Copiii care tind să-și ia viața sunt ținuți în spital până la vindecarea lor totală, până când îi scoatem din perioada critică, până se ameliorează funcțiile tuturor organelor și îi externăm doar după ce psihologul lucrează cu ei.

Copii în stare gravă înseamnă de fapt și părinți în stare de panică, așa că medicii spun că s-au confruntat cu părinți violenți, agresare fizică și palme. Pentru că spitalul nu are instalație video sau pază, în caz de necesitate ei se adresează la poliție.

Ala Condrea: Am avut un caz neplăcut cu o familie de romi. Eram doar eu și asistentele în secție când a fost adus un copil care convulsiona. Era imposibil să lucrez fiind înconjurată de o ceată de romi în panică. Eu îi scoteam pe ușă – ei intrau pe geam, îi scoteam pe geam – ei intrau pe ușă. Am încercat toate metodele de comunicare cu ei – și cu binișorul, și mai aspru, și mai insistent, dar nu ajuta. Atunci am sunat 902, a venit echipajul de poliție, le-a barat calea și abia atunci, în liniște și cu calm, am putut să salvez viața copilului.

Medicii de la UPU au pregătire mai specială, fiind obligatorie pregătirea pediatrică și de urgență. Atunci când a fost înființată secția, au fost selectați medici din secția de reanimare, medici care au activat în calitate de pediatri-reanimatologi. Periodic, atât medicii cât și asistentele medicale trec atestarea și perfecționarea. Absolut toți au făcut cursuri de perfecționare peste hotare și sunt instruiți în PALS (Ajutorul Pediatric Avansat Urgent )

Reporter: Zilnic, prin secție trec zeci de pacienți. Pe câți din ei îi memorizați?

Ala Condrea: Nu-i țin minte după nume, ci după diagnostic. În special țin minte cazurile grave, complicate și cele care ne dau bătăi de cap până stabilim diagnosticul.

Reporter: Copiii nu prea-i iubesc pe medici. Totuși, după ce conștientizează că anume medicul i-a scăpat de durere, părerea se schimbă… Cum își exprimă recunoștința față de medic? Cum spune „mulțumesc” un copil care până adineauri țipa când vedea un medic?…

Ala Condrea: Am avut un caz excepțional în care un copil a făcut afecțiune renală și apoi angină purulentă provocată de klebsiella cu o evoluție destul de severă. După ce i-am montat  branula, ea s-a întors spre noi și printre lacrimi ne-a spus: „mulțumesc că mi-ați pus injecție și m-ați salvat”. A găsit puteri să ne mulțumească. O altă întâmplare cu un copil care, după ce a fost reanimat, stabilizat, care respira deja singurel a venit la mine în birou, mi s-a urcat în brațe și m-a îmbrățișat . Acesta a fost gestul lui de mulțumire. Copiii ne lasă desene și mesaje de mulțumire.

Acest tablou este de la o fetiță cu pielonefrită acută. A fost internată cu un sindrom febril pronunțat cu analizele urinei foarte proaste. De asta vă spun, țin minte cazurile, nu și numele… Acasă am o mapă cu muuulte desene primite de la copii.

 

Pentru cele 17 000 de adresări pe an, cu 70 de internări pe zi, secția este prea mică – doar cu patru paturi. Dacă numărul bolnavilor care au nevoie de ajutor depășește numărul de paturi (adică mai mult de patru), sunt nevoiți să stea pe coridor până se eliberează vreun loc. În astfel de zile, medicii lucrează la intensitate maximă.

Ala Condrea: Repejor îi examinez, îi stabilizez și îi dau în secție ca să facem loc pentru cei în stare gravă.

Sala în care sunt stabilizați copiii este secționată în trei, fiind despărțită doar de niște draperii. Cinci din cele patru paturi sunt ocupate. Exact. Nu am greșit. Secția este prevăzută pentru patru paturi, dar pentru că sunt foarte mulți pacienți care necesită ajutor a mai fost adusă o canapea. Asta în timp ce în coridor mai așteaptă alți câțiva copilași care au nevoie de ajutorul medicilor.

Reporter: Orice medic trebuie să fie responsabil de sănătatea pacientului său, dar cum e să lucrezi într-o secție în care trebuie să fii responsabil de viețile copiilor?

Ala Condrea: Meseria de medic pediatru cere agerime, cunoștințe, profesionalism, devotament enorm și dragoste pentru meseria pe care o faci. Când vine la noi o mamă cu copilașul în comă, responsabilitatea este foarte mare. Presiunea de pe umerii noștri este enormă. În schimb, avem o satisfacție mare când, după ce îl stabilizăm, vedem acest copilaș cum se joacă zglobiu în brațele mamei. Avem însă și conflicte, în special atunci când un părinte vine la noi și vrea să-i examinăm copilul urgent! În acea secundă!  Pe el nu-l interesează că în acel moment medicii luptă pentru viața unui alt copil grav. Sigur că îi examinăm pe toți, dar mai întâi trebuie să rezolvăm cazurile grave, să stabilizăm copilul care este în stare critică. Părinții găsesc o mie de motive de ce nu s-au adresat la timp la medic.

Reporter: Analizând toate cazurile de internare, cam câte procente pot fi atribuite iresponsabilității părinților?

Ala Condrea: Ca să nu fiu dură, o să spun 20%. Unii se adresează la medic prea târziu…

Lângă un pătuc, pe podea, stau o pereche de papucei roz aranjați alături. Se pare că papuceii vor acasă. Stăpână lor stă întinsă pe un pătuc din metal, îmbrăcată în hăinuțe roz și o privește pe bunica ei cum plânge…Ala Condrea ne spune că recent, bunica a trecut printr-o dramă cu un alt nepoțel, fratele fetiței lângă care veghează acum.

Bunica: De la nașterea copilului,medicul de familie nu s-a arătat niciodată la noi. Cu jumătate de an în urmă am apelat după ajutor la spitalul din Drochia cu nepoțelul meu de o lună și zece zile care avea febră –  38 de grade. Timp de 24 de ore cât a stat copilul, nu i s-a acordat nici un ajutor, nu i s-a administrat nici o perfuzie. Era într-o zi de vineri, așa că ne-au trimis acasă. Au spus că el trebuie să „se curețe” – ca după naștere. Marți iarăși am venit la spital pentru că vomita. Iarăși nu i-ai făcut nimic. A doua zi au chemat ambulanța și ne-au trimis la Bălți. Peste două zile a intrat în comă iar peste o săptămână a decedat. Nepoțelul meu a avut meningită. După ce s-a întâmplat tragedia, am spus că mai mult nu vom mai merge niciodată la spitalul din Drochia, vom veni direct aici. Când și ne duceam, ne spuneau că nu au cu ce ne controla, ne spuneau să venim a doua zi… Ieri, când ne-au sunat de la grădiniță și ne-au spus că pe nepoțică o doare burta am luat-o și am venit direct la spitalul din Bălți.

Un „boț cu ochi” ne urmărește fiecare mișcare, aproape că uitând să tragă de suzeta pe care o ține între dinți. Cât n-ar încerca Elena (fotograful) să-i atragă privirea, nici o șansă! El se uită doar la mine, așa că, pentru a obține o poză „ochioasă” am trecut în spatele Elenei. Privirea lui m-a urmat și… iată poza!

 

Ala Condrea: Secția aceasta este copilul meu.

Pe un alt pat, o altă fetiță care doarme liniștit. Se pare că visează ceva, pentru că tresare și țuguie buzele. Se foiește, geme, iar mama ei se apropie repede și o apucă de mânuță, stă așa câteva secunde apoi se întoarce spre o altă mămică și-i zice: „Are mâinile reci…”. Fetița se foiește, geme, se trezește și…

Alionaaaa, URGENT, vino aici! Vomită copilul!

Mămica se uită întrebător spre medic, care,începe să-i explice:

Ala Condrea: Este o enteroviroză. În cazul Dvs., evoluția virusului este însoțit de vomă, scaune lichide, febră și bubițe pe față. Este un virus foarte agresiv. Vorbim despre o intoxicație generală a organismului.

După care se întoarce spre mine și îmi spune în șoaptă:

Ala Condrea: Fetița este în stare foarte gravă. Avem mult de lucru până o stabilizăm.

Într-un colț, pe un pătuc, doarme un înger. Fetița a avut temperatură înaltă, iar medicii i-au făcut perfuzie. După ce i-a scăzut febra, ea s-a liniștit și a adormit. Mămica ei ne spune în șoaptă că peste patru zile,micuța va împlini patru ani.

Ala Condrea: Îmi iau angajamentul ca peste patru zile, fetița să nu aibă febră, să fie veselă și sănătoasă.

Cât vorbeam cu medicul, am auzit un cântec de leagăn. Melodia venea de după draperia unde l-am văzut pe băiețelul „ochios”. Mămica s-a așezat pe un scaun, s-a sprijinit de pătuc, și, privindu-l în ochi, îi cântă încetișor până când o pereche de ochi s-a cufundat într-un somn dulce.

În 2014, Unitatea Primiri Urgențe (UPU), Departamentul Pediatrie IMSP „Spitalul Clinic Municipal Bălți” a luat trofeul pentru „Cea mai bună echipă de urgență” în cadrul Galei Premiilor în Sănătate.

Ala Condrea: Câștigarea trofeului a fost un imbold extraordinar pentru colectivul nostru! Ei au înțeles că noi merităm ceva, că suntem necesari pacienților din nordul țării. Trofeul ne-a închegat, ne-a unit, ne-a făcut să fim mai colegiali unii cu alții. Am obținut încrederea pacienților. Asta-i foarte important când pacientul are încredere că va primi ajutorul cel mai bun pentru copilul lui. Vrem să fim cei mai buni la capitolul calitate. Cu ajutorul Galei Premiilor în Sănătate multă lume din nordul țării a aflat despre noi.

Există totuși ceva ce mă deranjează… Nu știu de ce, toată mass-media și opinia publică este orientată împotriva doctorilor. Nu înțeleg de ce îi umilesc pe toți laolaltă. Noi ne facem meseria cu devotament. Vreau ca și colegii mei să fie la fel de onești. În plus, pentru că informația pe care o oferim jurnaliștilor, de multe ori este inversată și expusă împotriva noastră, începem să fim mai… reticenți, mai zgârciți la informații…

Este foarte greu să capeți încrederea unui copil și a unui părinte și foarte ușor pierzi totul atunci când greșești, când faci ceva incorect. Nu avem dreptul la gafe.

Reporter: Violeta Colesnic

Foto: Elena Covalenco

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
REPORTAJ: Medicul URAGAN! Așa merge. Așa vorbește. Așa acționează. Reviewed by on . Ala Condrea aproape că nu ne-a dat răgaz să ne revenim de la un drum lung și anevoios de peste două ore. De cum ne-a văzut, aproape că ne-a „vânturat” făcându-n Ala Condrea aproape că nu ne-a dat răgaz să ne revenim de la un drum lung și anevoios de peste două ore. De cum ne-a văzut, aproape că ne-a „vânturat” făcându-n Rating: 0
scroll to top