5 decembrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Școlarii care au acasă pisici pot avea tulburări de memorie sau de citire
Școlarii care au acasă pisici pot avea tulburări de memorie sau de citire

Școlarii care au acasă pisici pot avea tulburări de memorie sau de citire

10 iunie 2015, 14:16

Școlarii cu pisici în casă se pot infecta cu parazitul Toxoplasma gondii – care se dezvoltă de regulă în intestinele pisicilor. Potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, acest parazit „controlează mintea” umană. Noul studiu stabileşte o legătură între infecţia cu parazitul Toxoplasma gondii – care poate infecta creierul altor mamifere, inclusiv oameni – şi tulburările de memorie sau de citire pe care le au unii şcolari.

Se presupune că aproximativ 30% din întreaga populaţie a globului este purtătoare ale acestui parazit, deşi în unele ţări rata de infecţie ajunge chiar şi până la 70%.

Toxoplasma gondii se poate răspândi la oameni prin contactul cu fecalele animalelor infectate, cu legumele şi fructele nespălate sau cu carnea tratată termic insuficient.

Conform noului studiu, parazitul respectiv ar putea avea un impact mult mai mare asupra creierului uman decât se credea până acum.

Rezultatele cercetărilor, efectuate de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Iowa şi Universitatea Internaţională din Florida, sugerează că infecţia cu Toxoplasma gondii poate fi asociată cu rezultatele slabe înregistrate la învăţătură de către copiii afectaţi, în special la testele de lectură şi la cele de abilităţi cognitive.

Acelaşi studiu sugerează, totodată, că efectele provocate de acest parazit sunt resimţite mai puternic de către persoanele care au o carenţă de vitamina E.

Anastasia Rusu, MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Școlarii care au acasă pisici pot avea tulburări de memorie sau de citire Reviewed by on . Școlarii cu pisici în casă se pot infecta cu parazitul Toxoplasma gondii – care se dezvoltă de regulă în intestinele pisicilor. Potrivit unui studiu al cercetăt Școlarii cu pisici în casă se pot infecta cu parazitul Toxoplasma gondii – care se dezvoltă de regulă în intestinele pisicilor. Potrivit unui studiu al cercetăt Rating: 0
scroll to top