18 ianuarie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Reportaje » Sculptorul care a devenit chirurg pe pietre, lemn și bronz
Sculptorul care a devenit chirurg pe pietre, lemn și bronz

Sculptorul care a devenit chirurg pe pietre, lemn și bronz

16 aprilie 2014, 17:13

În urma unui concurs, în 2012 i s-a încredințat să fie autorul trofeului „Galei Pro-Sănătate”. I-a plăcut însăși ideea de a veni cu propriul concept pentru acest trofeu. „Orice artist preferă libertatea de creație decât respectarea unor parametri stricți atunci când este vorba de o asemenea lucrare”, consideră sculptorul, Ioan Grecu. A ales să jongleze cu figurile geometrice și simbolismul lor, pentru că, așa cum spune chiar el, ”puterea asimetrică a artei, este mai expresivă”.

Recent strămutat în atelierul nou, primit drept moștenire, l-am găsit pe maestru materializând ideea premiului într-o statuietă atent lucrată și turnată în bronz. Intrând pe ușa care ducea spre o cameră cu pereții foarte înalți și albi, am simțit mirosul înțepător de resturi evaporate de la topirea bronzului. „Miros specific tăbliței lui Mendeleev”, ne spune zâmbind sculptorul, accentuînd caracterul nociv al anturajului său. Ajunși în locul unde se „nășteau” cele 12 trofee, atenția ne-a fost captată de cuptorul încins ce ascundea sub capacul de lut mai mult de 1000 de grade. Acolo se topea bronzul. Sculptorul ne atenționează să fim precauți, pentru că metoda de turnare în bronz este foarte periculoasă. ”Chiar dacă ești atent la detaliile ce ar putea declanșa incidente neplăcute și grave, pericole sunt. Și de la o picătură de apă formată în urma unei condensări poate să se producă un accident”, ne atenționează sculptorul, îmbrăcându-și echipamentul de protecție.

În timp ce bronzul se topea în cuptorașul mic, temperatura căruia o simțeam de la câțiva pași, Dan, ajutorul maestrului, pregătea uneltele necesare pentru a scoate trofeul în formă brută din forma compusă din ghips cu aspect dur în care era turnat. „Un sculptor e ca un chirurg: lucrează contra cronometru. Este atent la fiecare detaliu și la doza pe care o omogenizează cu alte substanțe. Chirurgia mea o atribui formelor în pietre, lemn și bronz”, spune entuziasmat Ioan Grecu.

Pentru ca trofeul de pe hârtie să prindă ”viață”, amestecul compozițional bazat pe tot felul de substanțe este turnată într-o carapace de ghips, după care, se bagă la cuptor. Acolo, sub firbințeală, compoziția se topește, mocnește și dă ”naștere” unui prim contur de trofeu… Totuși, există riscul ca modelul să nu ia forma potrivită, așa că meșterul își suflecă mânecile și mai toarnă câteva modele de rezervă. După ce sunt scoase din cuptor, sunt lăsate să se răcească, iar stratul de ghips care le înfășoară este fărâmat ușor cu un ciocan. Scheletul brut se prelucrează până la cel mai mic detaliu – proces migălos, care denotă perfecțiunea artei ce rezultă din sincronizarea perfectă a talentului și a muncii. Este șlefuit, șters cu tot felul de bureți, iar după ce capătă forma perfectă, urmează cea mai importantă etapă – se toarnă în bronz.

În timp ce bronzul se topește și se extinde omogen, asemeni unei lave vulcanice, meșterul, cu o îndemânare precisă și rapidă (bronzul scos din cuptorul înfierbântat se răcește și se întărește în câteva secunde), toarnă compoziția încinsă într-o formă identică trofeului și o lasă la răcit preț de câteva ore. Urmează procedura finală: ștergere, gravare și conferirea unui luciu ca de oglindă.

Trofeul „Galei Pro-Sănătate” este sculptat pe bază de bronz auriu. Figura are înălțimea de 30 cm și poate cântări între 1 kg 800 – 2 kg.

Lucrarea reprezintă două triunghiuri întrepătrunse, care capătă silueta unei clepsidre – simbol al vremelniciei omului pe pământ. „Triunghiul de jos este simbolul bărbatului și al focului, iar triunghiul de sus, simbol al femeiei și al apei”, explică maestrul. Sculptorul definește armonia și intersecția acestor două triunghiuri, numindu-le ”cumpăna existenței”. Trofeul este gravat cu cifre romane, care indică anul și ediția Galei.

Ioan Grecu este mândru de faptul că trofeul pe care l-a creat cu atâta pasiune, ajunge în posesia CELOR MAI BUNI medici. Iată de ce, el intenționează să dezvolte acest concept într-o lucrare artistică de proporții.

Maestrul în arte plastice Ioan Grecu este originar din satul Recea, Rîșcani. A absolvit Facultatea de Pictură şi Grafică a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău şi Secţia de sculptură a Universităţii de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca. Artistul a participat la peste 60 de expoziții personale și de grup. Autorul trofeului „Galei Pro-Sănătate” este adeptul conceptului de culturalizare în spațiul urban, promotor al sculpturii de parc și al expozițiilor în aer liber. Pentru lucrările sale folosește ca material bronzul, metalul sudat, piatra și lemnul.

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Sculptorul care a devenit chirurg pe pietre, lemn și bronz Reviewed by on . În urma unui concurs, în 2012 i s-a încredințat să fie autorul trofeului „Galei Pro-Sănătate”. I-a plăcut însăși ideea de a veni cu propriul concept pentru aces În urma unui concurs, în 2012 i s-a încredințat să fie autorul trofeului „Galei Pro-Sănătate”. I-a plăcut însăși ideea de a veni cu propriul concept pentru aces Rating: 0

La aceeasi tema

scroll to top