Majoritatea copiilor decedați ajunși la morgă au de la 7 până la 28 de zile. Anual, sunt aduși maximum 20 de copii până la un an și 3, 4 copii – până la 18 ani.

– Mama, NU! NU! NU! Numai nu copii morți!!! Spune-mi că nu o să te duci! Renunță! Te rog!

Așa au reacționat copiii mei în dimineața când au aflat că urmează să realizez un reportaj de la morga Institutului Mamei și Copilului.

Dimineața, în drum spre spital am repetat în gând aceeași frază de o mie de ori…”numai nu copii…, numai să nu fie copii… numai nu copii… numai nu copii…”

”Luați-vă haine de schimb. Acolo miroase infernal. O să se îmbibe în haine” – asta ne-au sfătuit cei care au fost pe la morgă.

Am ajuns. Pe coridoare – nici un miros. În cabinetul medicului-șef se simțea o aromă proaspătă, parcă de pepene verde. Peste tot – flori. Multe, verzi, frumoase, vii. Contrar așteptărilor noastre, medicul s-a dovedit a fi pozitiv, cu un zâmbet cald.  ”Hm, recunosc, mă așteptam la altceva… la ceva macabru, sicrie…, miros…” .

Și aici, medicul Vergil Petrovici (cu accentul pe E) mi-a dat noutatea năucitoare!!!

”Doar 10 la sută din munca noastră‚ ține de autopsia cadavrelor”

 – Medicii morfopatologi nu se ocupă doar cu autopsia cadavrelor și stabilirea cauzei morții acestora. În primul rând, stabilim diagnosticul maladiilor pacienților vii. Un bolnav cu o tumoare suspectă nu va fi operat până nu va primi confirmarea cu diagnosticul de la medicul morfopatolog, care stabilește tipul, stadiul tumorii și dacă sunt metastaze. În funcție de constatările medicului morfopatolog, va fi aleasă metoda de tratament a bolnavului – intervenție chirurgicală sau mai întâi va fi supus chimio-terapiei și abia apoi, operat.  Investigația tumorilor canceroase și precanceroase uneori este foarte dificilă și sunt necesare teste suplimentare și avansate. Laboratorul nostru este unul din cele mai performante din țară.

Serviciul de morfopatologie este ignorat, morfopatologul este perceput doar ca o persoană care se ocupă de investigarea morților. Ignorați și discriminați de propriii colegi, medici și ei

Îl ascult cum vorbește și îmi dau seama că-i analizez tembrul vocal. Tenor. Are o nuanță slabă de răgușeală în voce, probabil că fumează.  Adulmec aerul. Da, se simte un miros slab de tutun. Fără îndoială, este una din vocile ideale pentru voce-over, una din vocile vânate de posturile de radio sau televiziune. Cine s-ar fi gândit că ea se ascunde în spatele unei uși pe care scrie ”Morfopatolog”.

Pe masa lui, alături de calculator stă un microscop mare. Masa este plină cu sticluțe colorate, multicolore, parcă ar fi floricele desenate de niște copii creativi. De fapt, aceste floricele sunt mostre de maladii.

Și aici s-a trezit copilul curios din mine…

 – Putem să vedem cum arată aceste ”floricele” sub microscop?

Se ridică de pe scaun și îmi permite să-i iau locul. Îmi dă indicații ce și cum trebuie să fac. Mă așez pe scaunul din fața microscopului, la fel cum o face un pianist înainte de concert. Trag aer în piept, ridic mâinile în sus, apropii ochii de lentile și…Uau! ”floricica” roză se transformă într-un adevărat câmp cu insulițe.

 – Însulițele pe care le vedeți sunt celulele tumorale…canceroase…

Cum poate o boală atât de crudă să arate atât de frumos sub microscop…?

Ridic privirea și mă uit la toate sticluțele de pe masa lui…

 – Și… toți acești oameni au cancer?

Zâmbește. Probabil se gândește: ”fetele acestea nu știu nimic despre probele tisulare, granulom, necroză sau angiosarcom”.

 – Lumea nu este informată cu ce ne ocupăm. Toți cred că noi ne ocupăm doar de cadavre. Când medicii îi trimit după rezultatele analizelor, oamenii se sperie că trebuie să le ia de la morgă.

 – Înainte de a veni la Dvs. am sunat la o altă secție de Morfopatologie, dar am fost refuzați. De unde vine reținerea medicilor morfopatologi de a discuta cu presa? Să povestească despre activitatea lor?

 – Știți…nimeni încă nu a scris de bine despre noi, despre munca medicilor morfopatologi și importanța acestei meserii. Angajatele noastre nici nu prea vor să apară prin poze. Știți…factorul uman și cel social… Ne-am obișnuit să nu reclamăm unde lucrăm. La vreo întâlnire, când cineva ne prezintă – iată acesta este medic ginecolog, acesta este medic terapeut, acesta morfopatolog… Și lumea se gândește că noi ne ocupăm doar de cadavre…

Devine trist. Se vede că îl afectează această … renegare. Pe masa lui, un trandafir alb, înflorit, proaspăt, parcă ar completa câmpul de ”flori” format din probe tisulare cu celule canceroase.

Cel mai dureros este că suntem discriminați chiar de colegii medici…

Întrăm într-un labortor mare, spațios, plin cu microscoape și aparate. La radio se aude un cântec rusesc. Deși este destul de luminos, lampa de pe masă este aprinsă, iar un ceainic electric se agită, anunțând că apa a fiert. Bănuiesc că anume aici se lucrează cel mai mult timp, pentru că este călduț. Ca acasă…

Îmbrăcată elegant, cu un halat alb, de sub care se vede o fustă creion, mai jos de genunchi, Svetlana Cecoltan, laborant superior, începe să ne povestească, parcă justificându-se pentru plăcerea de a lucra aici…

 – Din păcate, îmi place meseria mea foarte mult. Lucrez de 28 de ani. O diagnoză de cancer nu se pune până când nu se face un studiu chistologic. Când îți dai seama că într-adevăr poți să-l ajuți pe cineva, să stabilești un diagnostic, cum oare să nu-ți placă munca aceasta?! Lucrăm cu produse foarte toxice, care atacă ficatul. Copiii lucrătoarelor din acest domeniu ba sunt alergici, ba au alte complicații. Lucrul nostru este și periculos. Când ne aduce la examinare o placentă, nimeni nu ne spune dacă este cu SIDA, sau nu…

 

 – Aveți copii?

– Da

 – Ca mamă, cum reacționați atunci când sunt aduși copilași decedați?

 – Dacă în cei 28 de ani de când lucrez aici aș trece fiecare caz prin sufletul meu, cred că aș ajunge la spitalul de la Codru. Iată acum, în morgă este o mămică tânără, de 21 de ani. Este mai mică decât copilul meu… A născut un copil mort, prin cezariană. Apoi… a decedat și ea. Înțeleg toată durerea familiei ei. Complicațiile nu au fost legate de sarcină, se pare că este vorba despre o intoxicație. Cei de la Medicina Legală așteaptă să o ia pentru investigații. Copilașul a fost ”deschis” ieri… Ieri i s-a făcut necropsie. Acum este în frigider. Nu avem voie să eliberăm copilașii de până la un an fără necropsie.

 Când am ieșit din laborator, la capătul coridorului au apărut doi polițiști, cei care se ocupă de anchetarea cazului gravidei decedate.

– Dle Petrovici, vă rog să ne conduceți jos…în morgă…

 – Sunteți sigure?

 – Absolut!

Coborâm scările. Straniu, dar nu am nici o emoție legată de ceea ce urmează să văd. Încep să-mi fac griji. Nu cumva sunt insensibilă?! Mă întorc spre fotograful nostru.

– Elena, ți-e frică? Ai emoții? O să leșini?

– Nu! – Și continua să apese butonul de la aparatul foto, căutând cel mai bun unghi.

”Hm. Să fim oare insensibile?”

Ajungem la ușă. Medicul formează codul. L-am memorizat, deși nu intenționez să intru noaptea, prin efracție.

Nici un miros. Curat. Liniște. În fiecare cabinet – boluri, vase, containere, cântare, formol, instrumente…

 

 – Când faceți autopsia unui copilaș sau al unui fetus, ce parte din corp o luați pentru examinare?

 – Când facem necropsia, măsurăm, cântărim și ne uităm dacă sunt malformații. Luăm câte o părticică din toate organele. La fetușii de la 12-14 săptămîni, se face o disecție și se examinează cu ochiul înarmat, cu lupă alături. Se ia de la 0,8×0.3 cm până la 1×1 cm, în funcție de mărimea fătului. La fătul mai mare de 22 de săptămâni poate fi luată și o bucată mai mare, de 1×1 cm. Dacă este patologia pielii, luăm și de o parte din partea unde se observă proces patologic.

De exemplu, la necropsia unui făt de 36 de săptămâni, se iau 35 de probe tisulare 1x1cm. Aceste probe se prelucrează, iar din ele se taie câte trei seturi. Prin urmare, doar la un defunct se fac aproximativ 105 secțiuni (sticluțele cu floricele). Uneori sunt necesare teste suplimentare.

Ajungem la ușa pe care scrie ”Acces strict interzis”. Intrăm. Pe masa de lângă ușă, învelită cu o cuvertură…mămica de 21 de ani, care așa și nu și-a ținut în brațe copilul…mama care nu a mai putut fi salvată, chiar dacă o echipă de 36 de medici au făcut tot posibilul…

 – Parcă te-ai îngălbenit un pic, se uită îngrijorător la mine medicul.

 – Nu…tot normal…

– Femeia prezintă semne cadaverice. Este galbenă, prin urmare este vorba de insuficiență hepatică. Intoxicație. A cedat ficatul. Hemoragie prin nas și gură. Sindromul CID. Se dereglează sistemul de coagulare și anticoagulare. Mîinile umflate indică insuficiența renală.

 

Naturalețea. Asta mă uimește. Naturalețea și calmul din vocea medicului atunci când vorbește despre viața curmată a unei persoane. Îmi dau seama că el doar își face meseria, la fel ca fotograful nostru insensibil, care continuă să facă poze fără să-i tremure mâna.

La câțiva metri distanță, pe o masă de fier, rece, ”doarme” fetița mamei de 21 de ani. Cineva din rude i-a dat un nume frumos, de înger.

Maria…

Maria a fost învelită grijuliu într-o pelincuță albă.

Mamă și fiică.

Ambele într-o încăpere.

Ambele, plecate într-o lume mai bună.

Împreună….

 

Pentru MedNews: Violeta Colesnic

Foto: Elena Covalenco