22 octombrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Reportaje » Start cu Inimă la Novamed//„Inimici” un proiect de caritate pentru salvarea inimilor celor mici
Start cu Inimă la Novamed//„Inimici” un proiect de caritate pentru salvarea inimilor celor mici

Start cu Inimă la Novamed//„Inimici” un proiect de caritate pentru salvarea inimilor celor mici

Petru Liuba: „Voi veni la Chișinău cât timp e nevoie. Probabil că voi veni și în cârje...”

23 mai 2016, 13:46

Sâmbăta, 21 mai, după amiază, la Spitalul Polivalent Novamed, echipa medicilor intervenționiști  terminau a treia operație minim-invazivă din acea zi la inima unui copilaș de patru anișori cu defect de sept atrial. Toate intervențiile din această zi vor rămâne în istoria medicinei moldovenești drept premiere în materie de corecție a malformațiilor congenitale la copii, prin metode de intervenție fără bisturiu și cicatrici – altfel spus, minim-invazive. Între a treia și a patra operație, directorul general al Novamed, profesorul Ion Popovici, și expertul internațional în cardiochirurgia coronariană, profesorulul asociat al Universităţii din Lund, Suedia, renumitul medic primar de Cardiologie Congenitală Intervenţională Pediatrică, Petru Liuba, au ieșit în fața presei.

conferinta Novamed

„De ieri până acum am reușit șase operații, după discuția noastră mai urmează una.  Ieri am realizat trei operații la copiii mai mari, până la 18 ani, pe care i-am inclus în proiect, iar astăzi e ziua celor micuți, de la 2 la 4 anișori. Facem intervențiile în cadrul proiectului „Inimici”, în ideea de a salva copiii cu malformații congenitale care, din păcate, erau tratați peste hotare, iar la noi acasă doar pe calea clasică, cu riscurile aferente, ceea ce înseamnă  o rată mai mică a succesului operației în timp, redusă la 50%, față de 95% în cazul intervenției minim-invazive”,  a început conferința profesorul  Ion Popovici.

– Toți copiii sunt bine, în prima oră după operație au fost supravegheați în secția de terapie intensivă. După o revenire completă, într-o oră, două, toți au fost transferați  în saloanele lor și stau cu părinții.

– Cum, așa de repede?

– Da. Copilașii trebuie doar să se trezească bine după sedare. Îi vom monitoriza la o lună, la trei și la șase luni după operație, poate un an, doi etc., dacă e nevoie. În rest, copiii se pot bucura de cel mai feeric timp al vieții lor din plin, explică Petru Liuba, cel care a coordonat operația realizată împreună cu echipele medicilor anesteziști, cardiologi-intervenționiști ai Novamed.

Intervențiile minim-invazie la cord durează în jur de o oră, cea mai mare parte o ocupă inducerea în anestezie, sedarea și recuperarea. Însăși manipulările medicale sunt foarte scurte. În funcție de malformație, bunăoară în cazul tratamentului majorității defectelor septale atriale, procedura este o tehnică simplă cu cateter prin care se introduce un dispozitiv în formă de umbreluță închis și atunci când ajunge la defect, se deschide și îl astupă.

„Am decis să facem un proiect pentru corecția malformațiilor cardiace la copii pentru că sunt mulți copii în Republică care au nevoie de aceste operații minim-invazive. Ca părinte și cardiochirurg știu prea bine diferența între metoda clasică a chirurgiei cardiace și minim-invazivă la copii. Faptul că, în urma intervenției minim-invazive, copilul se recuperează imediat și pe corp nu rămân cicatrice este motivul pentru care am optat ca operațiile minim-invazive să fie făcute la noi acasă. Este adevărat, nu toate cazurile se pretează acestei tehnici de operare.”, mai explică medicul  Ion Popovici, care, în acea zi, a fost omagiat și în premieră pentru el al doilea chirurg.

Numărul exact al copiilor cu malformații congenitale cardiace nu este cunoscut, cauza fiind lipsa unui sistem eficient de depistare și monitorizare imediat după naștere, la grădinițe și școli. Conform statisticilor Europei de Est, datele oscilează în jurul cifrei de 50 000 de persoane cu malformații la inimă,  între 1 și 2% din populația Republicii Moldova. Din păcate, în 50% din cazuri, malformațiile sunt depistate accidental, ne spun chirurgii, o parte dintre copii pe care i-au operat la Novamed fiind exact din această categorie. Alți copiii sunt din lista profesoarei Ina Palii de al Institutul Mamei și Copilului din Chișinău și din Spitalul municipal nr.3 de copii. „O parte considerabilă a proiectului va fi realizată pentru controlul și depistarea acestor micuți pacienți”, argumentează necesitatea proiectului Ion Popovici.

„În mod sigur văd proiectul „Inimici” pornit de dl profesor Ion Popovici ca unul de mare viitor în Republica Moldova. Infrastructura pe care am văzut-o la Chișinău, în acest spital, și expertiza adunată creează premise care dau roade nu doar acum, ci vor da rezultate fenomenale și pe viitor și, de ce nu, în viitor copiii-pacienți din partea românească a Moldovei vor veni aici să facă operațiile minim-invazive la inimă pentru că e mai aproape și mai ușor să vină la Chișinău ca la București”, intervine medicul asociat al Universității din Lund, Petru Liuba, care este din Timișoara, oraș unde și-a făcut și studiile medicale și de unde a plecat ca să devină expert în cardiologia congenitală intervenţională pediatrică în Suedia.

Spitalul din Lund este cel mai mare și de tradiție centru în chirurgia congenitală intervențională la copii din Suedia, astfel de centre fiind doar în Lund și Gotteborg . Capitala Suediei, Stockholm, nu este în programul de cardiochirurgie congenitală.

Una din tendințele medicale internaționale în acest sens este concentrarea expertizei în centre de excelență și Petru Liuba este convins că Novamed poate fi un centru de mare viitor din această parte geografică a Europei de Est.

– Cât a costat intervenția pentru părinți? În Europa, costul variază de la 10 la 20 mii de Euro.

– Părinții au achitat doar consumabilele de pe facturi pentru operații. Manopera profesorului Petru Liuba a fost un act de caritate, lucru pentru care din numele colegilor mei îi mulțumesc foarte mult! Sperăm în viitor ca aceste intervenții să fie achitate de Compania Națională de Asigurări în Medicină ori din sursele Ministerului Sănătății, – a anunțat vestea Ion Popovici.

Costul mediu al operațiilor minim-invazive pe care îl achitau mulți dintre părinții moldoveni care plecau cel mai des la Kiev ori în Germania ca să își salveze copiii din ghearele malformațiilor congenitale la inimă este de 15 000 Euro. La noi acasă, prețul pentru o astfel de investigație, estimat ar fi de zece ori mai mic și așteaptă aprobarea pentru a fi inclus în Catalogul unic de tarife pentru serviciile medicale.

– De ce ați făcut acest act de caritate ?

– Din mai multe motive. Copiii de azi sunt adulții de mâine, trebuie să avem grijă de ei. Am și eu copii și când mă uit la copiii cu malformații la inimă vreau să-i văd bucuroși și fericiți, ori suntem chemați să fim oameni, mai ales cei cu profesia noastră suntem chemați să-i ajutăm pe cei care suferă. Nevoia de a primi un ajutor pentru Moldova ca și în tot restul Europei de Est este enorm și pentru că sunt creștin, nevoia de a ajuta oameni o văd ca pe ceva fundamental. Am primit dreptul de la Dumnezeu la viață și trebuie să-i ajutăm și pe alții cu ce putem.

– Cât timp veți colabora cu Novamed?

– De cât timp e nevoie. Probabil că voi veni și în cârje la Chișinău și dânsul (n.r. Ion Popovici) va veni și el la Lund (râde ). Sunt convins că va fi o colaborare tot mai bună între Moldova și Suedia. E o dorință reciprocă de a colabora și pe partea clinică și pe cea științifică. Noi avem nevoie de competență în partea coronariană, acolo unde dl profesor este unul din așii Moldovei.

Liuba_Popovici

Am simțit cea mai mare mândrie la auzul acestor cuvinte pentru țara noastră și pentru medicii de la noi, și mai ales, o bucurie enormă pentru copiii cărora li se oferă șansa la viață, la calitatea vieții mai bună, amintindu-mi cu lacrimi în ochi de scumpa mea verișoară care acum 20 de ani în urmă nu a avut norocul să supraviețuiască unei malformații congenitale. Acum, oportunitatea medicală pentru copiii noștri a venit la noi, acasă. Tot ce ne rămâne este ca autoritățile să audă și să vadă medicii care își simt chemarea, iar acești înaintași să aibă sănătate ca să facă ceea ce le este dat de la Dumnezeu, să salveze inimioarele celor mici.

Cu mult respect pentru echipa Novamed,

MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Start cu Inimă la Novamed//„Inimici” un proiect de caritate pentru salvarea inimilor celor mici Reviewed by on . Sâmbăta, 21 mai, după amiază, la Spitalul Polivalent Novamed, echipa medicilor intervenționiști  terminau a treia operație minim-invazivă din acea zi la inima u Sâmbăta, 21 mai, după amiază, la Spitalul Polivalent Novamed, echipa medicilor intervenționiști  terminau a treia operație minim-invazivă din acea zi la inima u Rating: 0
scroll to top