21 octombrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Sunt în operație de transplant de rinichi, de Ziua Mondială a Rinichiului
Sunt în operație de transplant de rinichi, de Ziua Mondială a Rinichiului

Sunt în operație de transplant de rinichi, de Ziua Mondială a Rinichiului

10 martie 2016, 19:07

De Ziua Mondială a Rinichiului, la Chișinău doi pacienți sunt în operație de transplant de rinichi. Este vorba despre o femeie și un bărbat cu insuficiență renală cronică terminală care se aflau în lista de așteptare pentru transplantul renal. Informația a fost confirmată pentru MedNews de către Igor Codreanu, directorul Agenției de Transplant, încadrat în una din operațiile de transplant din cursul Zilei Mondiale a Rinichiului, joi, 10 martie 2016.

„E o coincidență îmbucurătoare pentru toată lumea, dar mai ales pentru acești doi pacienți, pentru care toți parametrii clinici, necesari transplantului corespund cu cei ai organelor donatorului în moarte cerebrală. Operația decurge normal”,  ne-a informat  Igor Codreanu .

Femeia și bărbatul selectați pentru transplant fac parte din grupul de 21 de pacienți cu grupa sanguină II, identică cu a donatorului, din totalul de 36 de pe lista de așteptare pentru un transplant renal. Aceștia vor primi câte un rinichi adăugător la cei doi nativi din partea donatorului în moarte cerebrală.

„Mulțumesc familiei donatorului pentru șansa la viață, oferită celor doi, chiar de Ziua Mondială a Rinichiului, care în acest an este dedicată copiilor. Cred că în societatea moldovenească ar trebui să fim mai atenți la acest subiect, pentru că și copii noștri au nevoie de transplant renal, pe care încă nu l-am efectuat la noi acasă”, a declarat pentru MedNews, de Ziua Mondială a Rinichiului,  directorul Agenției de Transplant.

În operațiile de transplant, începute astăzi și care vor dura în cursul acestei nopți, sunt antrenate două echipe de chirurgi transplantologi din cadrul Spitalului Clinic Republican. Igor Codreanu: „Echipa care lucrează în aceste clipe este condusă de către chirurgul Sergiu Gaibu, șeful Secției dializă și transplant renal. Echipa pentru al doilea pacient, care acum este la ultimele etape de pregătire, este încă în formare”.

Transplantul renal este una metodele de tratament ale bolilor renale cronice care oferă o calitate a vieți mai bună, o mai multă independenţă şi un mod de viață mai apropiat de până la îmbolnăvire.

MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Sunt în operație de transplant de rinichi, de Ziua Mondială a Rinichiului Reviewed by on . De Ziua Mondială a Rinichiului, la Chișinău doi pacienți sunt în operație de transplant de rinichi. Este vorba despre o femeie și un bărbat cu insuficiență rena De Ziua Mondială a Rinichiului, la Chișinău doi pacienți sunt în operație de transplant de rinichi. Este vorba despre o femeie și un bărbat cu insuficiență rena Rating: 0
scroll to top