20 august 2014

Acasă » Știri » Testare pentru cancer mamar

Testare pentru cancer mamar

Femeile din raioanele Orhei și Dubăsari au fost testate pentru cancer mamar

Aproape 800 de femei au fost depistate cu stări precanceroase şi cancer mamar în urma unui screening desfăşurat în raioanele Orhei și Dubăsari, anunță MedNews. Programul de screening a avut loc în cadrul proiectului „Promovarea sănătăţii şi profilaxia cancerului mamar în raioanele Orhei şi Dubăsari”, implementat în perioada decembrie 2012—august 2014, şi finanţat de Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Obiectivul proiectului a fost depistarea precoce a maladiei dar şi reducerea mortalităţii prin cancer mamar.

Screening-ul a fost efectuat pe un eşantion de peste zece mii de femei, atât asigurate, cât şi neasigurate, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 ani din raioanele Orhei şi Dubăsari, ceea ce reprezintă 70% din numărul total de femei din grupul eligibil planificat.

P1130720 (Copy)

În urma investigaţiilor medicale, în 763 de cazuri au fost depistate stări precanceroase, iar în alte 30 – suspectat cancer mamar cu risc în proporţie de 90%. Patologii benigne ale glandei mamare au fost descoperite la 5774 de persoane. Toate aceste femei au fost îndreptate la Instituţia Medico-Sanitară Publică Institutul Oncologic pentru investigaţii histologice şi confirmarea diagnosticului.

Vicedirectorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Iurie Osoianu, prezent la anunțarea rezultatelor proiectului, susține că rezultatele prezentate demonstrează necesitatea continuării acestui screening la nivel național. Totodată, vicedirectorul a menționat că: ”Pentru a realiza screening-ul național este nevoie de finanțare și trebuie să existe un registru, care ne-ar permite să monitorizăm cazurile de îmbolnăvire cu cancer”.

Medicul obstetrician de la Spitalul raional Orhei, Ecaterina Stepan, a venit cu îndemnul de a nu fi indiferenți față de cancer, pentru că populația trebuie să cunoască problema și să treacă controlul profilactic. ”Având în vedere că incidența morbidității din cauza cancerului mamar este foarte mare și se clasează pe locul al doilea după cardiologia vasculară, am organizat o serie de întruniri, seminare de pregătire a primului grup țintă – lucrătorii medicali și pentru grul doi țintă – femeile de la 50 până la 69 de ani, pentru a spori nivelul de educație sanitară”, a mai adăugat Ecaterina Stepan.

Programele de screening al cancerului mamar permit depistarea stadiilor incipiente şi precanceroase, ceea ce presupune salvarea a 80-90% dintre femeile depistate cu aceste patologii. În acelaşi timp, toate femeile diagnosticate cu cancer şi precancer sunt monitorizate ulterior.

P1130768 (Copy)

Pe lângă consultarea şi examinarea mamografică, în cadrul proiectului au fost organizate acţiuni de sensibilizare şi informare a femeilor în ceea ce privește depistarea prin autocontrol a nodulilor mamari, iar lucrătorii medicali ai instituţiilor medico-sanitare din teren şi-au dezvoltat abilităţile de diagnosticare precoce a maladiei şi de management al patologiei mamare.

Pentru implementarea proiectului „Promovarea sănătăţii şi profilaxia cancerului mamar în raioanele Orhei şi Dubăsari”, din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM au fost alocaţi 2 mln 535 mii 740 lei.

Conform datelor IMSP Institutul Oncologic, în Republica Moldova, cancerul mamar este depistat în fiecare an la cca 900 de femei, iar în aproape jumătate dintre cazuri, maladia este diagnosticată în stadiu avansat. Din cauza cancerului de sân, anual, în ţara noastră, decedează 490 de femei.

 

 

Testare pentru cancer mamar Reviewed by on . Aproape 800 de femei au fost depistate cu stări precanceroase şi cancer mamar în urma unui screening desfăşurat în raioanele Orhei și Dubăsari, anunță MedNews. Aproape 800 de femei au fost depistate cu stări precanceroase şi cancer mamar în urma unui screening desfăşurat în raioanele Orhei și Dubăsari, anunță MedNews. Rating: 0
scroll to top