18 ianuarie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Digest » Utilizarea contraceptivelor poate dubla riscul de cancer cerebral
Utilizarea contraceptivelor poate dubla riscul de cancer cerebral

Utilizarea contraceptivelor poate dubla riscul de cancer cerebral

26 ianuarie 2015, 9:45

Un studiu danez relevă faptul că utilizarea pe termen lung a metodelor contraceptive hormonale poate dubla riscul de cancer cerebral. Cercetătorii susțin, însă, că posibilitatea ca o femeie să sufere de această maladie, în realitate, este foarte mică.

Oamenii de știință au folosit date colectate în Danemarca de la 317 femei suferind de gliom (un tip de cancer cerebral) şi de la 2.126 de voluntare sănătoase. Femeile aveau vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani – destul de tinere pentru a utiliza anticoncepţionale.

Astfel s-a constatat că femeile care utilizaseră anticoncepţionale, un dispozitiv intrauterin cu eliberare de hormoni sau un sterilet aveau un risc cu 50% mai mare de a suferi de cancer cerebral decât cele care nu au folosit o astfel de metodă contraceptivă.

Diferenţa de risc a crescut la 90% pentru femeile care au folosit anticoncepţionale timp de 5 sau mai mulţi ani. Contraceptivele exclusiv pe bază de progestogeni au prezentat cea mai mare asociere cu gliomul, crescând riscul de îmbolnăvire de aproape trei ori.

„În cadrul grupului femeilor aflate la vârsta reproducerii, inclusiv al celor care folosesc contraceptive hormonale, s-ar putea anticipa că cinci femei la suta de mii vor suferi de gliom în fiecare an, potrivit Registrului Oncologic Danez. Deşi am descoperit o legătură statistică puternică între contraceptivele hormonale şi riscul de cancer cerebral – o evaluare a riscurilor versus beneficii va continua să favorizeze utilizarea anticoncepţionalelor hormonale în cazul persoanelor eligibile”, a explicat doctorul David Gaist, angajat al Spitalului Universitar Odense.

Adaptare pentru MedNews de Anastasia Rusu

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Utilizarea contraceptivelor poate dubla riscul de cancer cerebral Reviewed by on . Un studiu danez relevă faptul că utilizarea pe termen lung a metodelor contraceptive hormonale poate dubla riscul de cancer cerebral. Cercetătorii susțin, însă, Un studiu danez relevă faptul că utilizarea pe termen lung a metodelor contraceptive hormonale poate dubla riscul de cancer cerebral. Cercetătorii susțin, însă, Rating: 0
scroll to top