Prin venele oricărui moldovean curge sânge de… judecător. În virtutea principiului că fiecare dintre noi suntem specialiști în problemele altora, oricare ar fi acelea, dar ne descurcăm mai anevoie cu corectarea propriilor deficiențe, nu trece zi fără să dăm sentințe și să „condamnăm” lucrurile care nu corespund standardului nostru de așteptări. Desigur, cu precădere în alte domenii decât cele în care activăm. Cu atât mai mult atunci când e vorba despre sistemul de sănătate, unul la care, de bună voie, profilactic, sau constrânși de suferințe, recurgem inevitabil.

Aici toată lumea se pricepe la management medical și, pornind de la axioma universală potrivit căreia „peștele de la cap se împute”, întregul oprobriu public țintește spre cei care ocupă fotoliile de conducere ale sistemului. De bună seamă că și aceștia poartă o parte din vină pentru faptul că instituțiile medicale autohtone sunt departe de cele din Germania sau Franța. Că problemele și afecțiunile celor care calcă pragul acestor instituții nu dispar imediat după apariția unui halat alb în raza vizuală a pacienților. Modul acesta de a incrimina, alimentat și de o presă avidă de senzație, e și mai comod și mai practic pentru oricine vrea să se înscrie în corul public de contestatari a tot ceea ce mișcă sau nu mișcă în peisajul medical.

Este chiar de bon ton în societatea noastră să consideri că liderii sunt 100% responsabili de problemele cu care se confruntă acest domeniu și astfel să închizi dosarul cu verdictul de incompetență. Însă, orice li s-ar reproșa celor care conduc sistemul de sănătate, un singur lucru nu li se poate imputa: acela că nu își doresc reformarea sistemului. Problema e că, în cele mai multe cazuri, dorința lor se lovește de rezistența unui sistem care, la nivelele secundare de decizie, este populat cu dinozauri care nu ar dori în nici un caz să renunțe la inerția post-sovietică a sistemului, cea care, prin breșele ei, le-a permis să se bucure de avantajele unei tranziții extrem de lungi spre o stare de normalitate.

Ceea ce nu știe majoritatea „juraților” din spațiul public este că asupra acestor personaje nici chiar minsitrul nu are nicio putere. Selectați după criteriile „tradiționale”, cumătrism, afiliații politice etc., aceștia sunt capii „revoltelor” intestine orientate împotriva oricărei schimbări din sistem care ar duce la eficiență. Eficiență care, din punctul lor de vedere, înseamnă doar pierderea avantajelor pe care le presupune o funcție, fie ea cât de mică, dar care le permite accesul la fondurile destinate achizițiilor pentru ruinele cu pretenții de spitale pe care le conduc. Până când? Probabil că – dacă legea nu se schimbă în ceea ce privește modalitatea lor de angajare, exclusiv prin concurs și exclusiv la recomandarea specialiștilor, nu a administrației locale – până li se vor prăbuși în cap podurile hardughiilor pe care le conduc. Și atunci să vedeți ce tsunami de acuze pe capul ministerului…

Valentin Buda