18 ianuarie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Cancerul mamar nu alege sexul sau vârsta
Cancerul mamar nu alege sexul sau vârsta

Cancerul mamar nu alege sexul sau vârsta

Un barbat diagnosticat cu cancer de sân la 100 de femei

4 iunie 2014, 16:30

Cancerul mamar se dezvoltă în țesutul sânului și este o boală asimptomatică, ce poate să apară atât la femei, cât și la bărbați. Raportul este de un bărbat diagnosticat cu cancer de sân la 100 de femei.

În fiecare an, 900 de femei din Moldova sunt diagnosticate cu cancer la sân, dintre care aproximativ 600 sunt supuse unui tratament chirurgical.

“Datorită campaniilor de screening organizate, 50% din femei sunt diagnosticate în stadiul I-II și 50% în stadiul III-IV. Este o situație a morbidității care denotă o  îmbunătățire a sensibilității populației pantru acest subiect. Din păcate, barbații la noi cred că nu au sâni și nu vin la control!”, a spus pentru MedNews mamologul Diana Tcaciuc.

Probabilitatea apariției acestuia la femeile tinere, în vârsta de până la 40 de ani, nu mai este o noutate pentru specialiștii din țară, cele mai tinere paciente care au fost diagnosticate cu cancerul la sân fiind la etatea de 20 de ani. Probabilitatea apariției acestei maladii crește odată cu vârsta. O femeie de 80 de ani prezintă de 5 ori mai mult riscul apariției bolii, în comparație cu o femeie de 50 de ani.

Cancerul de sân este mai frecvent în cazul bărbaţilor cu vârsta cuprinsă între 60 şi 70 de ani, însă au fost înregistrate cazuri de acest tip şi la cei de 50 de ani. Diagnosticarea acestei maladii în cazul bărbaţilor este mult mai uşor de realizat datorită ţesutului mamar şi volumului sânilor mult mai redus. Cu toate astea, bărbații tolerază mai greu tratamentul medicamentos.

„Cele mai multe din cazurile de cancer mamar nu depind de moștenirea genetică. 85% dintre persoanele diagnosticate cu cancer de sân nu prezintă un istoric familial cu antecedente ale acestei boli. Aproape 50 la sută dintre acestea pierd lupta cu maladia din cauza diagnosticîrii tardive a bolii,” susține specialista Diana Tcaciuc.

Metode accesibile de profilaxie

Medicii oncologi susțin că autopalparea este o metodă de profilaxie foarte ușor accesibilă și poate fi învățată de la medicul de familie. Procedura este recomadată pentru aplicare zilnică. Dacă autopalparea o puteți face acasă, atunci ecografia, un examen inofensiv al sânului, trebuie trecută obligatoriu după vârsta de 30 de ani, cel puțin o dată la trei ani. „De la 40 de ani, ecografia trebuie repetată din doi în doi ani până la împlinirea vârstei de 50 de ani. După, ecografia trebuie repetată anual”, conchide dr. DianaTcaciuc.

Profilaxia și tratamentul cancerului de sân este asigurat de stat, indiferent de statutul persoanei în sistemul de asigurare obligatorie. În acest an, aproximativ 9.000 de femei bolnave de cancer mamar se află în evidenţa medicală la Policlinica Institutului Oncologic.

Pentru MedNews: Mariana Stratievschi

 

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Cancerul mamar nu alege sexul sau vârsta Reviewed by on . Cancerul mamar se dezvoltă în țesutul sânului și este o boală asimptomatică, ce poate să apară atât la femei, cât și la bărbați. Raportul este de un bărbat diag Cancerul mamar se dezvoltă în țesutul sânului și este o boală asimptomatică, ce poate să apară atât la femei, cât și la bărbați. Raportul este de un bărbat diag Rating: 0

La aceeasi tema

scroll to top