24 octombrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Digest » The Medical Chanel este acum difuzat în limba română
The Medical Chanel este acum difuzat în limba română

The Medical Chanel este acum difuzat în limba română

6 octombrie 2015, 17:01

Televiziunea The Medical Channel, deţinută de compania britanică Limeclip Ltd., se va lansa pe piaţa audiovizualului românesc, fiind disponibilă în următoarea perioadă pe platforma AKTA, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX Anda Mânza, directorul de distribuţie al acestui post în România.

The Medical Channel, o televiziune care îşi propune să aducă medicina mai aproape de oameni, a fost lansată în 2014 în Slovenia, fiind distribuită ulterior în Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Croaţia şi, recent, în Bulgaria, potrivit Andei Mânza. „Este un canal care abordează medicina ca pe un mediu de educaţie, în sensul că ei (realizatorii programelor, n.r.) vor să educe telespectatorii în domeniul medicinei, să îi înveţe să înţeleagă bolile, să înveţe să le prevină şi ce acţiuni documentate să ia în cazul unor afecţiuni”, a spus Anda Mânza.

Ea a precizat că în programele difuzate de The Medical Channel vor fi oferite sfaturi din partea unor experiţi, „nu după ureche”. De asemenea, în programele televiziunii vor fi prezentate opinii ale unor pacienţi care s-au vindecat de anumite boli sau care trăiesc cu anumite maladii. Aceste programe sunt deja realizate şi vor fi difuzate cu subtitrare în limba română. „Sunt multe din Anglia, din SUA, dar şi producţii din Slovenia, Croaţia, unde emite deja televiziunea”, a precizat Anda Mânza.

Ea a mai spus că televiziunea The Medical Channel emite pe o licenţă din Marea Britanie, primită de la Ofcom, fapt pentru care se va supune legislaţiei audiovizualului din ţara în care este licenţiată. În România, The Medical Channel va fi disponibilă pentru început, în aproximativ două-trei săptămâni, pentru abonaţii platformei AKTA a companiei de telecomunicaţii Digital Cable Systems, după cum a precizat Anda Mânza.

Aceasta caută în prezent în România şi Republica Moldova alţi operatori de cablu interesaţi să distribuie televiziunea The Medical Channel. În acest sens, Anda Mânza a făcut o prezentare a The Medical Channel, luni, la cea de-a treia ediţie a Convenţiei Naţionale de Comunicaţii Electronice, care este organizată la Bucureşti de Asociaţia de Comunicaţii Electronice din România. La acest eveniment participă, luni şi marţi, reprezentanţi ai mai multor companii din piaţa de cablu şi televiziune din România, între care Discovery Networks, Diva, HBO, Turner, AXN, Travel Channel, SES Astra România, TVsat 2002, Teleste etc.

MedNews Sursa: Mediafax

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
The Medical Chanel este acum difuzat în limba română Reviewed by on . Televiziunea The Medical Channel, deţinută de compania britanică Limeclip Ltd., se va lansa pe piaţa audiovizualului românesc, fiind disponibilă în următoarea p Televiziunea The Medical Channel, deţinută de compania britanică Limeclip Ltd., se va lansa pe piaţa audiovizualului românesc, fiind disponibilă în următoarea p Rating: 0
scroll to top