8 ianuarie 2015

Acasă » Știri » Ai căzut pe gheață? URMEAZĂ ACESTE SFATURI!
Ai căzut pe gheață? URMEAZĂ ACESTE SFATURI!

Ai căzut pe gheață? URMEAZĂ ACESTE SFATURI!

8 decembrie 2014, 11:15

Condiţiile meteo nefavorabile din ultimele zile au cauzat polei și gheaţă. Aceste fenomene sunt foarte periculoase. Numai în Chișinău, peste 100 de persoane au suferit duminică diferite traumatisme din cauza poleiului.

Specialiștii în ortopedie vin cu câteva sfaturi pentru populație cu privire la acțiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul căderilor pe gheaţă:

E bine să fie făcută o prevenţie a căzăturilor pe gheaţă prin echiparea cu încălţăminte adecvată, găsirea unui punct de sprijin (balustrade) când se trece printr-o zonă acoperită cu gheaţă şi nu în ultimul rând, evitarea ieşirii din casă când drumurile sunt acoperite cu gheaţă. Dacă totuşi nevoia impune mersul pe gheaţă, iar în urma acestuia s-a produs o căzătură, foarte important este să nu intrăm în panică. Evaluaţi atent situaţia şi determinaţi dacă sunteţi sau nu rănit. Dacă credeţi că sunteţi rănit, nu încercaţi să vă ridicaţi. Doar sunaţi la Salvare. Până la venirea echipajului medical încercaţi să mişcaţi cât mai puţin membrul afectat. Dacă nu sunteţi rănit şi aveţi puterea să vă ridicaţi, rugaţi pe cineva să vă ajute sau ridicaţi-vă uşor ajutându-vă de diverse obiecte de prin apropiere.

Leziunile care se pot produce în urma căzăturilor pe gheaţă variază de la simple contuzii şi entorse până la fracturi, uneori cu repercusiuni grave.

Dacă după o căzătură pe gheaţă nu vă puteţi ridica, dacă aveţi dureri moderate-mari la mers sau la mobilizarea unuia din membrele superioare sau inferioare sau dacă zona dureroasă se tumefiază, trebuie să vă adresaţi medicului ortoped. O fractură poate să nu dea mari dureri, dar dacă aceasta nu este descoperită şi tratată la timp poate duce la deplasarea fragmentelor de fractură cu efecte nefavorabile.

Orice fractură se poate dovedi a fi „periculoasă” prin diversele complicaţii care pot surveni. Cea mai crudă este, însă, fractura de șold. Fractura de şold survine mai ales la populaţia în vârstă pe un os deja osteoporotic.

Adaptare pentru MedNews, de Gabriel Stănculescu

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Ai căzut pe gheață? URMEAZĂ ACESTE SFATURI! Reviewed by on . Condiţiile meteo nefavorabile din ultimele zile au cauzat polei și gheaţă. Aceste fenomene sunt foarte periculoase. Numai în Chișinău, peste 100 de persoane au Condiţiile meteo nefavorabile din ultimele zile au cauzat polei și gheaţă. Aceste fenomene sunt foarte periculoase. Numai în Chișinău, peste 100 de persoane au Rating: 0

La aceeasi tema

[kml_flashembed movie="/wp-content/uploads/2014/05/bann_728_90.swf" height="90" width="728" /]
scroll to top