24 octombrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Comunicate » Polițiștii de frontieră, parte a încă a unei acțiuni caritabile
Polițiștii de frontieră, parte a încă a unei acțiuni caritabile

Polițiștii de frontieră, parte a încă a unei acțiuni caritabile

2 iulie 2015, 12:23

Poliția de Frontieră a oferit astăzi un cadou IMSP Institutului Oncologic. Cele 2 climatizatoare au fost procurate din banii adunați benevol de către angajații instituției, în cadrul uneia dintre acțiunile caritabile, organizate cu prilejul zilei profesionale.

Există deja o tradiție în Poliția de Frontieră de a susține și participa la diferite acțiuni social-filantropice pentru a da o mână de ajutor și a acoperi nevoile critice ale diferitor persoane aflate în dificultate. De această dată, tehnica procurată va îmbunătăți condițiile și serviciile de îngrijire oferite micuților internați în Secția Hematologie.

Vicedirectorul medical al IMSP Institutul Oncologic Serghei Ştepa și-a exprimat recunoștința și a mulțumit din numele colectivului, părinților dar și copiilor pentru generozitatea polițiștii de frontieră și a menționat că tehnică primită în dar va oferi un oarecare confort pacienților care îndură probleme prea mari pentru vârsta fragedă pe care o au.

Reprezentanții Poliției de Frontieră le-au urat micuților multă sănătate, puteri să înfrângă boala și să se bucure de o copilărie fericită, să iasă învingători în drumul spre o viață sănătoasă, să crească mari și fiecare să poată îmbrățișa o profesie la care visează, exprimând speranța că cineva din ei va deveni și polițist de frontieră.

Amintim că anul acesta, Poliția de Frontieră și-a sărbătorit ziua profesională într-o atmosferă modestă, fără concerte sau manifestări somptuoase, în schimb, a fost posibil, cu ajutorul, inclusiv și cel financiar, al angajaților, realizarea unui șir de lucruri frumoase, printre care: curățarea a două izvoare și amenajarea unei fântâni pentru locuitorii localităților Trebujeni și Basarabeasca. În cadrul unei campanii desfășurate la nivelul instituției au fost donați 180 litri de sânge, reușindu-se mobilizarea a 446 de voluntari, dintre care 399 au întrunit toate condițiile pentru a dona o picătură de viață. La fel, au fost organizate evenimente și excursii pentru sute de copii de la diferite instituții și, pentru prima dată au organizat un flash mob muzical, în incinta aerogării din Capitală, care a generat emoții pozitive pentru pasagerii ai câtorva curse aeriene.

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Polițiștii de frontieră, parte a încă a unei acțiuni caritabile Reviewed by on . Poliția de Frontieră a oferit astăzi un cadou IMSP Institutului Oncologic. Cele 2 climatizatoare au fost procurate din banii adunați benevol de către angajații Poliția de Frontieră a oferit astăzi un cadou IMSP Institutului Oncologic. Cele 2 climatizatoare au fost procurate din banii adunați benevol de către angajații Rating: 0
scroll to top