16 ianuarie 2021

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Mai mult de jumătate dintre absolvenții la medicină – dezamăgiți de profesie
Mai mult de jumătate dintre absolvenții la medicină – dezamăgiți de profesie

Mai mult de jumătate dintre absolvenții la medicină – dezamăgiți de profesie

24 februarie 2015, 11:34

După absolvire, doar 41 % dintre absolvenți se declară ferm convinși că medicina este pentru ei. Un sondaj al Biroului OMS Moldova a dezvăluit că 45% dintre actualii medici și-au dorit din copilărie să aibă această profesie. Dintre aceștia, 14 la sută au fost atrași de prestigiul carierei de doctor, iar 17% au avut rude care activau în acest domeniu.

Pentru circa 43% dintre persoanele intervievate decizia de a deveni medic a fost influențată de părinți și doar câțiva respondenți au spus că au îmbrățișat acest job din întâmplare sau „pentru a cunoaște propriul organism” și a se trata singur.

Doar 41% dintre respondenți au confirmat că au rămas fermi în dorința de a deveni lucrători medicali după absolvire și numai 7% au indicat că și-au păstrat optimismul până la angajare.

O pătrime dintre respondenți au recunoscut că după absolvire s-au angajat conform repartizării Ministerului Sănătății, iar 9% dintre cei intervievați au subliniat că pur și simplu nu aveau o altă opțiune. Din propria inițiativă s-au angajat 36 la sută dintre absolvenți, iar în centrele raionale au mers la muncă 15,7% din specialiști.

În cadrul studiului s-a descoperit că aproape 5% dintre respondenții au licență în specialitatea pe care nu și-au dorit-o, iar alții au răspuns că rămân în sistemul de sănătate din lipsa oportunităților pentru o carieră în alt domeniu, deoarece „nu știu altceva să facă”.

Felicia Nedzelschi, MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Mai mult de jumătate dintre absolvenții la medicină – dezamăgiți de profesie Reviewed by on . După absolvire, doar 41 % dintre absolvenți se declară ferm convinși că medicina este pentru ei. Un sondaj al Biroului OMS Moldova a dezvăluit că 45% dintre act După absolvire, doar 41 % dintre absolvenți se declară ferm convinși că medicina este pentru ei. Un sondaj al Biroului OMS Moldova a dezvăluit că 45% dintre act Rating: 0
scroll to top