10 aprilie 2019

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Digest » O nouă amenințare la adresa sănătății publice – Zika
O nouă amenințare la adresa sănătății publice – Zika

O nouă amenințare la adresa sănătății publice – Zika

În altă parte a lumii, virusul Zika înlocuiește Ebola

25 ianuarie 2016, 13:13

După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat sfârșitul epidemiei de Ebola în Africa de Vest și a avertizat asupra riscului izbucnirilor locale ale virusului Ebola, punctul Focal Național Francez al IHR (Regulamentul Sanitar Internațional) a informat OMS-ul cu privire la primele două cazuri confirmate de laborator de virus Zika în Saint Martin și Guadelupa.

Virusul Zika este transmis de țânțari și a afectat de la începutul anului 2015 peste 15 țări din America Latină și Antile. Zika este o nouă amenințare la adresa sănătății umane, îndeosebi a femeilor însărcinate, chiar dacă infectarea trece adesea neobservată, transmite vineri, 22 ianuarie 2016, AFP.

Zika se manifestă prin simptome de tip gripal (febră, dureri de cap), cu erupții cutanate. Infecția cu virusul Zika se poate manifesta și printr-o conjunctivită sau o durere în spatele ochilor, precum și prin edeme pe mâini sau picioare. Au fost puse în evidență două tipuri de complicații grave: neurologice și malformații ale fetușilor unor femei bolnave. Deocamdată nu s-a stabilit legătura cauzală între virus și complicații. Organizația Panamericană a Sănătății (OPS) precizează că încă nu există „nici-o dovadă că Zika ar putea provoca moartea”.

Pentru moment nu există remediu specific și nici vaccin împotriva acestui virus. Singurele îngrijiri care se pot acorda bolnavilor sunt calmante pentru scăderea durerilor. Ca mijloc de protecție împotriva pișcăturilor de țânțari se recomandă purtarea unor haine ample, care să alunge insectele.

Autoritățile din Statele Unite recomandă femeilor însărcinate să evite să se deplaseze în statele afectate de virusul Zika.

În același timp, OMS nu recomandă nici o restricție de călătorie sau de comerț în Franța și departamentele franceze de peste mări, ținând cont de „informațiile disponibile în prezent”.

MedNews Sursa: who.int și AFP

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
O nouă amenințare la adresa sănătății publice – Zika Reviewed by on . După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat sfârșitul epidemiei de Ebola în Africa de Vest și a avertizat asupra riscului izbucnirilor locale ale v După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat sfârșitul epidemiei de Ebola în Africa de Vest și a avertizat asupra riscului izbucnirilor locale ale v Rating: 0
scroll to top