2 decembrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Digest » România: Pacientul suspectat de Ebola nu are virusul ucigător
România: Pacientul suspectat de Ebola nu are virusul ucigător

România: Pacientul suspectat de Ebola nu are virusul ucigător

29 octombrie 2014, 10:36

Bărbatul de 33 de ani din Galați care a fost adus marți cu o ambulanță la Spitalul „Victor Babeș” din București nu are Ebola, a menționat purtătorul de cuvânt al unității medicale.

Potrivit medicului, starea pacientului este relativ bună, urmând să fie evaluat din toate punctele de vedere în cursul acestei zile, relatează Agerpres.

Pacientul suspectat de Ebola s-a întors pe 18 octombrie din Guineea Ecuatorială, țară afectată de epidemia de Ebola și a fost trimis marți de urgență cu o ambulanță de la Spitalul de Boli Infecțioase Galați către Spitalul „Victor Babeș” din București.

Totodată, în Statele Unite ale Americii a fost externată a doua infirmieră vindecată. Femeia s-a infectat cu Ebola după ce a îngrijit un liberian într-un spital din Dallas. Ea este a doua infirmieră vindecată și a fost externată marți din centrul medical unde a fost tratată, au anunțat responsabili ai acestei instituții, relatează Agerpres cu referire la AFP.

Contaminarea infirmierei a provocat o serie de preocupări în SUA deoarece ea a călătorit cu avionul după ce semnalase o ușoară stare febrilă Centrului de control și prevenire a maladiilor.

După externarea infirmierei, nu mai rămâne pentru moment decât un singur pacient infectat cu Ebola, doctorul Craig Spencer, care este în carantină într-un spital din New York. În total, nouă persoane au fost tratate de Ebola în SUA, printre care opt americani. Șapte pacienți sunt acum vindecați. Un singur pacient, cetățean liberian, a decedat.

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
România: Pacientul suspectat de Ebola nu are virusul ucigător Reviewed by on . Bărbatul de 33 de ani din Galați care a fost adus marți cu o ambulanță la Spitalul "Victor Babeș" din București nu are Ebola, a menționat purtătorul de cuvânt a Bărbatul de 33 de ani din Galați care a fost adus marți cu o ambulanță la Spitalul "Victor Babeș" din București nu are Ebola, a menționat purtătorul de cuvânt a Rating: 0
scroll to top