2 iulie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Suntem la faza redusă, normală de îmbolnăvire prin gripă sezonieră A (H1N1)
Suntem la faza redusă, normală de îmbolnăvire prin gripă sezonieră A (H1N1)

Suntem la faza redusă, normală de îmbolnăvire prin gripă sezonieră A (H1N1)

Încă vă mai puteți vaccina

19 ianuarie 2016, 8:10

Din octombrie 2015 și în primele două săptămâni ale anului curent, Centrul Național de Sănătate Publică (CNSP) a confirmat opt cazuri de gripă sezonieră A(H1N1). Cele opt cazuri au fost înregistrate în diferite localități: câte un caz la Călărași, Cahul, Ocnița, Chișinău și trei cazuri la Bălți, a comunicat pentru MedNews, directorul adjunct al Centrului, Nicolae Furtună.

Potrivit medicului, indicatorul de opt cazuri de gripă sezonieră confirmă o normalitate pentru faza de ascendență a procesului epidemiologic prin gripă ori sezonalitate a infecției. „Sezonul gripal poate fi împărțit în trei faze de activitate a procesului epidemic: faza de ascendență, octombrie-ianuarie; faza de apogeu, februarie; faza de descendență, martie-aprilie. Suntem acum la faza de ascendență redusă de îmbolnăvire prin gripă sezonieră A (H1N1), cu înregistrarea locală a cazurilor”, explică Nicolae Furtună.

La moment, în republică, A(H1N1) este cea mai răspândită tulpină a virusului gripal sezonier dintre cele trei tulpini incluse în componența vaccinului antigripal mixt, recomandat de OMS pentru țările din emisfera de Nord a Europei din care facem parte. „În coctailul vaccinal se regăsesc trei tulpini de virusuri: A (H1N1), A (H3N2) și B. Dacă sunteți vaccinați cu acest vaccin care încă mai poate fi găsit în instituțiile medicale primare, puteți să vă deplasați oriunde în Europa, fiind siguri că sunteți protejați de gripa din acest an”, a mai comunicat directorul adjunct al CNSP.

Medicul dă asigurări că vaccinarea antigripală este eficiență pentru persoanele care încă nu au reușit să se vaccineze până la moment, chiar dacă va fi făcută în următoarele zile.

MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Suntem la faza redusă, normală de îmbolnăvire prin gripă sezonieră A (H1N1) Reviewed by on . Din octombrie 2015 și în primele două săptămâni ale anului curent, Centrul Național de Sănătate Publică (CNSP) a confirmat opt cazuri de gripă sezonieră A(H1N1) Din octombrie 2015 și în primele două săptămâni ale anului curent, Centrul Național de Sănătate Publică (CNSP) a confirmat opt cazuri de gripă sezonieră A(H1N1) Rating: 0
scroll to top