Un reputat medic m-a întrebat odată dacă aș permite să fiu operat, sau măcar tratat de o afecțiune cronică, de un excelent manager al cărui principal hobby este chirurgia. Întrebarea pare idioată și, evident, nu poate avea alt răspuns decât un NU categoric, pe care și eu l-am rostit, bănuind că amicul meu, un star internațional al breslei sale, autor a peste 300 de cercetări științifice medicale, este într-o zi mai proastă din punct de vedere a… logicii. „Bun, raționamentul acesta ar trebui să funcționeze și invers, nu crezi?”, a continuat el. Cum să dai hățurile financiare unei instituții de sănătate pe mâna unui medic, pentru care managementul este doar o îndeletnicire, poate plăcută, poate nu, în afara preocupărilor profesionale?
Cam asta se întâmplă la ora actuală în Republica Moldova, unde medici cu o bună reputație profesională cad în capcana orgoliului de a-și închipui că managementul stabilimentelor medicale ar fi un fel de floare la ureche. Că nimeni nu cunoaște mai bine soluțiile la problemele instituției, decât cel care, pe parcursul actului medical, s-a lovit zilnic de ele și a visat rezolvările lor în timpul gărzilor mai puțin solicitante. De aceea de cele mai multe ori sistemul de sănătate din țara noastră arată ca multe dintre casele moldovenești, cu Jeep-ul în fața porții și toaleta în fundul grădinii.
Câți dintre medicii noștri – despre a căror calitate profesională nu discutăm, pornind de la premisa că doar fiind performanți în domeniul lor au reușit să ajungă în atenția celor care împart funcții – se pricep să gestioneze conturi, să facă achiziţii eficient şi fără învârteli? Prin asumarea unor îndatoriri care depășesc net cadrul meseriei lor de bază, nu devin acești medici complici la compromiterea corpului medical prin asocierea cu politicienii care le aruncă momeala unei cariere străine de vocația lor originară, cea de a trata și a salva vieți?
În nicio ţară civilizată spitalele nu sunt administrate de medici, ci de manageri profesionişti. La noi, aproape toţi sunt medici, deşi locul lor e în cabinet şi în sala de operaţie. Și atunci revin la vorbele prietenului meu, cel cu al cărui citat am început acest text: „Dacă un medic e bun, el îşi face meseria. Dacă e prost, ce motiv am avea să credem că poate fi un bun manager?”.
