7 iunie 2017

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » CONCLUZIE: Problema sănătății adolescenților trebuie abordată sistemic
CONCLUZIE: Problema sănătății adolescenților trebuie abordată sistemic

CONCLUZIE: Problema sănătății adolescenților trebuie abordată sistemic

5 decembrie 2014, 16:47

Prima Conferință Națională în Sănătatea Adolescenților a fost organizată la Chișinău. Timp de două zile Asociația „Sănătate pentru Tineri” și Centrul de resurse la nivel național în serviciile prietenoase tinerilor „Neovita” și-au propus să pună în valoare sănătatea tinerilor. La eveniment au participat și invitați de peste hotare.

Evenimentul a avut drept scop transferul de cunoştinţe şi experienţe cu privire la abordarea sistemică a sănătății și dezvoltarea adolescenților, prezentarea bunelor practici în asigurarea durabilității serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, promovarea serviciilor existente în dezvoltarea și sănătatea adolescenților, încurajarea participării tinerilor la  promovarea sănătății.

„În vizorul nostru este sănătatea și valorile adolescenților. Am pornit de la faptul că principalele cauze ale mortalității adolescenților sunt cele care pot fi evitate: traume, accidente, suicidul. Pe acest segment este foarte mult de lucru, pentru bunăstarea mentală, pentru a le forma adolescenților deprinderi bune de viață. Sunt probleme la capitolul reproducere, sarcini precoce, infecțiile cu transmitere sexuală, violența și dereglările de nutriție. Trebuie să analizăm problema sănătății adolescenților sistemic – nu separat și nu trebuie să uităm că adolescentul este un potențial care trebuie susținut și dezvoltat”, a menționat pentru MedNews,  coordonatorul național al Proiectului „Generația Sănătoasă”, Galina Leșco.

Tinerii participanți la conferință au apreciat că această conferință le va fi de mare folos: „Aflăm informații prezentate de experți internaționali pe care le vom putea și noi, la rândul nostru, să le transmitem mai departe semenilor noștri”, ne-a spus Lilian-Mihai Nistor. (…) „Un tânăr informat este un tânăr protejat” – este concluzia unui alt participant la conferință, Adrian Harea. (…)  „Sunt studentă la Facultatea de Psihologie, iar această conferință are tangență cu studiile pe care le fac. Am aflat multe informații interesante despre valorile adolescenților”, ne-a spus Doina Palamarciuc.

Pe parcursul celor 2 zile de lucru s-au desfășurat sesiuni plenare, „mese rotunde”, ateliere și seminare tematice privind dezvoltarea și sănătatea adolescenților. Astfel, temele abordate vizează funcționarea durabilă a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, rolul voluntariatului, participarea tinerilor în promovarea sănătății, educația sexuală, dependența, violența și suicidul, comunicarea cu adolescenții, comportamentul de sănătate printre adolescenți.

La eveniment au mai participat specialiști din centrele de sănătate prietenoase tinerilor, au fost invitați specialiști din serviciul psiho-pedagogic, serviciul de probațiune, din diferite ONG-uri care lucrează cu tinerii. De asemenea, la eveniment au participat reprezentantul cartierului general OMS din Geneva, reprezentantul oficiului regional al UNESCO pentru Europa de Est și Asia Centrală, experți cu renume mondial de la universități din Sankt-Petersburg, experți ai UNICEF, OMS. Conferința s-a desfășurat cu susţinerea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.

Anastasia Rusu, MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
CONCLUZIE: Problema sănătății adolescenților trebuie abordată sistemic Reviewed by on . Prima Conferință Națională în Sănătatea Adolescenților a fost organizată la Chișinău. Timp de două zile Asociația „Sănătate pentru Tineri” și Centrul de resurse Prima Conferință Națională în Sănătatea Adolescenților a fost organizată la Chișinău. Timp de două zile Asociația „Sănătate pentru Tineri” și Centrul de resurse Rating: 0
scroll to top