10 aprilie 2019

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Polițiștii au donat sânge
Polițiștii au donat sânge

Polițiștii au donat sânge

31 ianuarie 2015, 12:19

Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a apelat la cetățeni să doneze sânge în perioada 26 – 31 ianuarie curent. Printre cei mai receptivi s-au numărat și angajații Inspectoratului General al Poliției (IGP), care au participat la completarea rezervelor centrului.

Acțiunea s-a desfășurat în incinta sediului IGP și face parte din cadrul campaniei „Donează sânge – dăruieşte o picătură de viaţă”. În cadrul campaniei, zeci de oameni ai legii au participat în calitate de donatori.

Purtătorul de cuvânt al IGP, Sabina Cojușneanu, a spus că polițiștii sunt întotdeauna receptivi la apelurile Centrului Național de Transfuzie a Sângelui. „Sunt cei mai buni donatori, pentru că practică un mod sănătos de viață, fac sport și sunt bine organizați”, a precizat Cujușneanu.

Asemenea acțiuni au loc periodic, iar următoarea donare de sânge se va desfășura la   Inspectoratul naţional de patrulare.

Felicia Nedzelschi, MedNews

 

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Polițiștii au donat sânge Reviewed by on . Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a apelat la cetățeni să doneze sânge în perioada 26 - 31 ianuarie curent. Printre cei mai receptivi s-au numărat și an Centrul Național de Transfuzie a Sângelui a apelat la cetățeni să doneze sânge în perioada 26 - 31 ianuarie curent. Printre cei mai receptivi s-au numărat și an Rating: 0
scroll to top