5 decembrie 2020

.
mednews-si-mobiasbanca–Mednews.md
Acasă » Știri » Lipsa medicamentelor în spitale a ajuns în atenția premierului Leancă
Lipsa medicamentelor în spitale a ajuns în atenția premierului Leancă

Lipsa medicamentelor în spitale a ajuns în atenția premierului Leancă

28 ianuarie 2015, 10:30

Problema deficitului de medicamente în spitale va fi soluționată. Asigurările vin din partea furnizorilor de medicamente care au participat la o ședință cu reprezentanții instituțiilor de stat din domeniul medicinei. Lipsa medicamentelor a fost abordată și în cadrul unei ședințe convocate de prim-ministrul în exercițiu, Iurie Leancă, cu miniștrii Sănătății, Finanțelor și conducerea Agenției Medicamentului și Agenției de Achiziții Publice.

Autoritățile s-au autosesizat după ce în presă au apărut informații potrivit cărora în mai multe spitale din ţară ar lipsi medicamentele, iar pacienţii sunt nevoiţi să cumpere preparatele prescrise de medici. Instituţiile medicale duc lipsă, în special, de consumabile, cum ar fi sistemele pentru perfuzii, seringi şi soluţie de glucoză.

Anterior, ministrul Sănătății a recunoscut, în cadrul emisiunii „Offline MedNews”, că există deficit de medicamente în spitale din cauza deprecierii monedei naţionale, ceea ce face imposibilă executarea de către furnizori a contractelor semnate. El a explicat atunci că responsabilitatea pentru această situație o poartă Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Agenția pentru Achiziții Publice și a recomandat pacienților să colecteze bonurile de plată atunci când își procură medicamente, pentru ca ulterior să-și poată recupera banii.

Directorul Agenției Medicamentului, Alexandru Coman, a explicat că licitaţiile de achiziţionare a medicamentelor au avut loc în luna septembrie, anul trecut. Între timp, leul s-a depreciat în raport cu valutele de referință, fapt ce a generat o diferenţă mare între preţul de import și cel stabilit în contractele încheiate. Astfel, cei care au câştigat licitațiile nu și-au mai putut onora angajamentele, ceea ce a dus la întârzierea aprovizionării spitalelor cu produsele necesare.

Prim-ministrul în exercițiu a solicitat crearea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătății care va monitoriza situația de pe piața medicamentelor. O altă măsură prevede includerea unor prevederi mai rigide în contractele cu furnizorii în vederea prevenirii repetării unor astfel de situații pe viitor.

Anastasia Rusu, MedNews

Preluarea informaţiei de pe site-ul Agenţiei de Presă Mednews, poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei şi a link-ului direct la articolul preluat de pe www.mednews.md
Lipsa medicamentelor în spitale a ajuns în atenția premierului Leancă Reviewed by on . Problema deficitului de medicamente în spitale va fi soluționată. Asigurările vin din partea furnizorilor de medicamente care au participat la o ședință cu repr Problema deficitului de medicamente în spitale va fi soluționată. Asigurările vin din partea furnizorilor de medicamente care au participat la o ședință cu repr Rating: 0
scroll to top